News Flash:

Lungul drum al "capitalei culturale" spre provincie

23 Februarie 2007
821 Vizualizari | 1 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Trecutul Iasilor e scris in cartile de istorie. Centru politic, administrativ, religios si cultural pana in 1859, dar vaduvit de acest statut prin Unire, targul Iesilor a fost botezat, in compensatie, "capitala culturala a Romaniei". Rol jucat la propriu pana putin dupa 1870, cand mintile si talentele de aici au prins sa ia calea Bucurestilor, atrase de perspectivele din capitala regatului. Exodul inceput atunci nu s-a incheiat nici azi. Cine vrea sa se afirme in viata publica, trebuie sa se afle neaparat la Bucuresti, adica in miezul lucrurilor.
Au plecat intai ambitiosii. Si au ramas nostalgicii, inadaptabilii la ritmul "micului Paris" si cei nedispusi sa-si joace cariera intr-o competitie fara menajamente. Pentru ca, a fi cel dintai la Iasi era de preferat unui loc secund in capitala. Dar a ramas mai cu seama un apasat sentiment de frustrare, impregnat in atmosfera locului. Intr-o "Fiziologie" a iesanului, scrisa acum 70 de ani, profesorul N. I. Popa vedea bine: "In cadrul darwinist de astazi, iesanul se simte infirm si inactual. De aceea, chiar daca gandeste, scrie si organizeaza, se opreste cel mai adesea in pragul actiunii."

Mai sunt Iasii un centru de iradiere, cum au fost vreme de secole? Sau, dimpotriva, despuiata de trecuta preeminenta, urbea si-a pierdut si capacitatea de a raspandi energie spirituala imprejur, lunecand pe incetul catre statutul de satelit al capitalei? Unii cred ca insasi rostirea intrebarii ar fi o dovada de provincialism. Insa a gatui o interogatie nu inseamna automat ca ea inceteaza sa existe. Tinuta sub obroc, dospeste periculos, cum orice suferinta netratata, deformandu-ne si felul de a gandi, si purtarea. Iar intr-o buna zi, oricat de prevazatori am fi, face explozie. Psihologia oamenilor locului e marcata oricum de aceasta "frustrare" istorica. N-avem decat sa cercetam reactiile iesanului generic pentru a descoperi cat a fost si a ramas de activa nostalgia unui trecut suficient de indepartat ca sa se incarce pe nesimtite cu atribute de mitologie. Si cine stie daca nu cumva pana si ilustra teorie a spiritului critic moldovenesc, lansata la Iasi, isi va fi avand radacinile tot in aceasta pare-se ca nevindecabila frustrare.
Nu voi relua stiutele semnele de provincializare a "capitalei culturale". Asupra unuia cel putin - obsesia centrului - se bate moneda de un veac. Insa provincia are o perspectiva speciala asupra lucrurilor. Ea se comporta aidoma unui miop, care - din pricina ochelarilor cu multe dioptrii - vede supradimensionat obiectele din vecinatate, insa abia de le distinge pe cele aflate la oarecare departare. Ca urmare, maruntisurile din proximitate capata dimensiuni si insemnatati uriesesti, pe cand lucrurile petrecute la distanta isi diminueaza si proportiile, si importanta. Asta explica de ce, confiscat de fleacurile vecinatatii, provincialul isi inchipuie ca se ocupa doar de chestiuni de maxim interes obstesc, in vreme ce omul capitalei inoata fara sa stie printre bagatele. Traitor intr-o iluzie, provincialul confunda miezul lucrurilor cu marginea lor si se mira, ba chiar se indigneaza ca oarba capitala nu-i ratifica mica utopie.



Pe de alta parte, convins ca s-a nascut in centrul universului, provincialul si-a construit o scara de valori pe masura imensului sau egocentrism. Situat pe cea mai inalta treapta a ei, cum sa vada imprejur altceva decat spirite flagrant inferioare? Orice provincie se crede populata numai de oameni ce sfideaza masura comuna, insa nerecunoscuti ca atare fie din crasa ignoranta, fie din cea mai joasa invidie.
In fine, daca in provincie densitatea mediocritattilor nu e mai mare decat in capitala, ea e aici mai vizibila, pentru ca si numarul valorilor adevarate e mai mic. Cu rare si temporare exceptii, provincia este paradisul veleitarilor si nechematilor, impodobiti cu atributele formale ale mintilor stralucite si ale talentelor de prim ordin. Aici valorile se masoara dupa criterii ad hoc, regionale, judetene, orasenesti si comunale: cel mai important poet din Pascani, cel mai solid prozator din Vaslui, cel mai pretuit pictor din Iasi. Nelegitimate de provizoriile ierarhii nationale, mediocritatile traseaza ierarhiile locului, singurele care le deschid portile superlativelor.
Nu exista sanse reale de redresare in afara masurarii cu valorile constituite. Operatie ce presupune, deodata cu o buna cunoastere a acestora, si o corecta functionare a bunului simt. Adica un serios exercitiu de autoscopie. Ceea ce, deocamdata, e greu de imaginat.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

extra  | #7562
Bun articol! Se poate extrapola la situatia Romaniei pe plan european.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1494 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021635 (s)