News Flash:

Lupi GSD paznici la oi

16 Martie 2001
1415 Vizualizari | 0 Comentarii
Doi fosti agenti de paza si protectie de la GSD Iasi au primit condamnari, ieri, pentru luare de mita si furt calificat, deoarece au sustras mai multi saci cu zahar din societatea careia ii asigurau paza. Potrivit actului de trimitere in judecata, Ciprian Cucuzel (22 de ani) si Gabriel Nechita (24 de ani) isi efectuau serviciul in ture, la societatea Grup XL Company. Pe 27 septembrie 2000, Ciprian Cucuzel a venit sa preia postul de la colegul sau. Gabriel Nechita i-a propus o recompensa de 500.000-600.000 de lei, daca in acea noapte va "inchide ochii" la furtul unei mari cantitati de zahar din depozitul firmei. Ciprian Cucuzel a fost de acord, iar dupa caderea noptii, Gabriel Nechita a venit cu o masina condusa de Mihai Rusu (29 de ani), acesta, la randul sau, fiind insotit de Valentin Micu, un pusti care urma sa ajute la carat. In timp ce Ciprian Cucuzel "tinea de sase", Gabriel Nechita a intrat in depozit printr-o fereastra si tot pe acolo a scos 31 de saci cu zahar, pe care-i plasa complicilor. Pana la incarcarea in masina, prada a fost depozitata langa un gard. Inainte de a incarca sacii, hotii au avut ghinionul de a fi surprinsi in flagrant de catre un echipaj de Politie, care i-a retinut si le-a intocmit dosar penal. Ei au fost arestati pana la sfarsitul lunii decembrie, dupa care s-a dispus judecarea in stare de libertate. In afara de Ciprian Cucuzel, care a fost inculpat si pentru luare de mita, toti ceilalti au fost judecati pentru furt calificat sau complicitate la aceasta infractiune. In urma analizarii dosarului, Tribunalul i-a gasit vinovati de savarsirea faptelor care li s-a retinut in sarcina, insa inculpatii nu se vor mai intoarce la inchisoare, deoarece au primit pedepse cu suspendarea conditionata a executarii. (D.I.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019121 (s)