News Flash:

Lupte de gherila intre CET si primarie - VEZI FACSIMIL

29 Noiembrie 2010
2658 Vizualizari | 5 Comentarii
Mihai Chirica si Dan Iordache
• Situatie incredibila la Iasi in cazul unui proiect cu finantare europeana • Cel mai mare proiect european, derulat cu fonduri atrase pe POS Mediu de catre Centrala Electrica de Termoficare, a fost la un pas de a nu se mai derula • Culmea, acest lucru se putea intampla chiar din cauza autoritatilor locale, care au tergiversat nejustificat procedurile • Acestea au reclamat, in urma cu cateva zile, faptul ca "cineva" incearca subminarea economiei locale prin sesizari anonime trimise la Ministerul Mediului pentru blocarea proiectului • In fapt, a fost vorba de o scrisoare oficiala transmisa de un angajat al termocentralei, care a sesizat lentoarea si lipsa de dorinta a autoritatilor de a derula proiectul in valoare de 73 milioane euro • Abia dupa aceasta sesizare si, implicit, dupa interventia Ministerului Mediului, lucrurile au inceput sa se miste din nou

In primavara anului 2008, Centrala Electrica de Termoficare (CET) Iasi SA devenea, alaturi de centralele din Timisoara si Bacau, beneficiara unor fonduri de cateva zeci de milioane euro pentru investitii de mediu. In martie 2010, in prezenta ministrului Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, si a ministrului Mediului si Padurilor, László Borbély, la Iasi s-a semnat contractul pentru Modernizarea Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termica a municipiului Iasi, in valoare de 73 milioane euro. De atunci insa si pana in toamna acestui an, lucrurile au intrat intr-un repaus linistitor, gajat cu buna stiinta de reprezentantii municipalitatii iesene si conducerea termocentralei. Si asta desi firma care a realizat studiile de consultanta a proiectului, Ramboll Romania, firma angajata de Ministerului Mediului, a trasat drept sarcini cheltuirea in 2010 a 12 milioane euro pentru modernizarea Cazanelor cu Abur Fierbinte 1, 2 si 4 de la CET I, alte 2,58 milioane euro pentru retehnologizarea unui cazan pe huila, precum si a 9,48 milioane euro pentru reabilitarea Magistralei II Termoficare. In realitate, reprezentantii municipalitatii si cei ai termocentralei au girat doar inceperea procedurilor pentru proiectare la Magistrala II Termoficare si pentru achizitia pompelor cu turatie variabila (ultima investitie a fost programata de Ramboll abia in 2011 si 2012).
De aici a inceput un adevarat razboi de gherila intre un angajat al termocentralei, care dorea respectarea planului initial stabilit de consultant, respectiv derularea rapida a investitiilor, si oficialii municipalitatii, care au tergiversat in mod intentionat derularea lucrarilor pentru investitiile ce vizeaza CET II Holboca. Primul a facut sesizari la mai multe institutii ale statului, exprimandu-si ingrijorarea privind intarzierea lucrarilor, iar sefii municipalitatii au catalogat acest fapt drept "subminarea economiei locale".

Au vrut sa tranteasca proiectul din cauza huilei

Dan Iordache, dispecerul sef de la CET II Holboca, sustine ca a inceput sa faca sesizari catre institutiile statului abia dupa ce reprezentantii municipalitatii au pledat si la Bucuresti ca implementarea fondurilor de mediu la CET II Holboca este inoportuna. Motivele "oficiale"? Lipsa cofinantarii pe care trebuia sa o asigure municipalitatea si faptul ca instalatiile de aici functioneaza cu huila - combustibil care trebuie achizitionat in avans. Acesta a precizat ca toate sesizarile au fost facute pe cale oficiala si nu anonime, asa cum au declarat reprezentantii primariei. "La intalnirea de la Ministerul Administratiei si Internelor din luna august 2010, la care au participat reprezentantii Ministerului Mediului, ANRE, ANRSC, primarul municipiului Iasi, directorul CET Iasi SA, subsemnatul, impreuna cu Popa Gelu ca reprezentant al Federatiei Sindicale Termoelectrica, reprezentantii primariei au sustinut din nou dificultatea achizitiei huilei si ca, din acest motiv, trebuie regandit proiectul de modernizare si, implicit, oportunitatea cheltuirii fondurilor de mediu. La aceste afirmatii reprezentantul Ministerului Mediului a atras atentia ca neefectuarea lucrarilor de mediu va avea efecte nefaste asupra sanatatii populatiei din municipiile care au aprobate aceste programe. Avand toate aceste informatii care duceau la concluzia ca Primaria Iasi nu doreste inceperea modernizarilor de mediu la CET II Holboca si la CAF-uri, am inceput de pe data de 15 septembrie 2010 sa sesizez, folosind diverse adrese de e-mail, in nume propriu, toate organismele cu competente in verificarea cheltuirii fondurilor europene nerambursabile, respectiv Ministerul Mediului, prin completarea Formularului de alerta, Garda de Mediu, Agentia Regionala de Mediu Bacau, Agentia de Mediu Iasi, Prefectura Iasi, cu mentiunea ca am reclamat pericolul necheltuirii fondurilor europene nerambursabile si din cauza faptului ca pana la acea data nu se anuntase licitatia decat la Magistrala II, partea de proiectare. Va comunic ca sunt satisfacut de faptul ca, in urma acestor sesizari, lucrurile au intrat pe fagasul normal, chiar daca anumite persoane acuza nefondat ca am incercat subminarea economiei Iasului", a declarat Dan Iordache, dispecer sef la CET II Holboca

Subminarea economiei locale!!!

In urma petitiilor declansate de Dan Iordache, reprezentantii Ministerului Mediului au declansat o ancheta, conform unui raspuns transmis in luna septembrie. "Ca urmare a sesizarii dumneavoastra din data de 23.09.2010, în legatura cu proiectul  «Reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termica a Municipiului Iasi», finantat prin programul POS Mediu, Axa 3, va informam ca Autoritatea de Management pentru POS Mediu a demarat o actiune de verificare. Va multumim si va asiguram ca veti fi informat în legatura cu rezultatul verificarii", se arata in raspunsul transmis de pe adresa sesizari-pos•mmediu.ro.
Rezultatul verificarilor a fost confirmat acum cateva zile de reprezentantii municipalitatii la o intalnire pe care acestia au avut-o cu angajatii CET Iasi SA la Casa Sindicatelor. "Cred ca se incearca subminarea economiei locale prin blocarea proiectelor CET. Cineva a trimis o anonima la Ministerul Mediului in care se spune ca autoritatile Iasului doresc sa tranteasca acest proiect. Dupa ce i-am asigurat pe cei de la minister ca nu este asa, s-a putut trece la urmatoarea faza a proiectului. Cineva incearca sistematic sa blocheze acest proiect, iar cand vom identifica cine, ii vom da si numele", declara pe 25 noiembrie Mihai Chirica, directorul tehnic al municipalitatii, la intalnirea cu reprezentantii termocentralei.

Galerie Foto


iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

Gigi  | #133359
Chirica,idiotule, tu vrei sa spui ca nu stii, ca ordinele pentru blocarea ptoiectului le primesti de la nesimtitul de primar, care nu vrea sa bage cofinantare in proiect fiindca nu prea are loc de ilegalitati si spagi, preferint proiectele unde are firme care sar imediat cu spaga si fac lucrari proaste si inoportune, gen pista pentru biciclete semaforizarea haotica a intersectiilor din oras, Ciricul,de unde se vor papa foarte multi bani etc.
feru  | #133360
Iasul poate trai linistit in caldura multa si ieftina dar dupa cum se pare Nechita si ai sai acoliti isi urmaresc interesele,nu mai mult imi aduc aminte ca Nechita la pus director la Cet pe Ivana ,alt ,,pui de smecher" .Acum se leaga multe!Daca cei de la Cet stiu mai multe de ce nu le fac publice,sa intre DNA-ul in ,,smecherii" Iasului !!!
Corina  | #133362
Eu cred ca domnul doctor Baghiu ar avea cele mai bune solutii! Baghiu primar! Baghiu primar! Baghiu primar!
aura  | #133396
Toate piedicile vin de la nesimtituil, securistul de primar NICHITA, in interesul lui , asta e om, asta e un animal, se dau bani pentru proiecte, pentru ca iesenilor sa le fie bine, sa nu mai platim asa mult caldura si toate celalalte iarna, iar cretinul , dobitoc asta este acest taran necioplit, iesenii pina nu o sa iesim in strada sa fugarim acest primar asa cum l-am fugarit pe Ceausescu, nu o sa scapam de aceasta scorpie comunista . sau astepta sa derulezre proiectele anul viitot cind nu mai este mult pina la aleerii, ca vrea sa mai aiba un mandat acest idiot, dar o sa fim noi iesenii cei mai idioti daca o sa-l alegem iar, daca o sa mai reuseasca o data sa ne pacaleasca cu pomenele lui electorale si promisiunile dasearte care le-a facut in 2008.A facut citeva trotuare in cartierele iasului si le- a facut strand la tigani sa fie ales, dar cred ca si tiganii s-au saturat de minciunile lui, o sa vedem la fiecare bloc asa cum vedem inca in cartiere sriind acele pancarte alebastre cu numele cretinului, ca el , ca fara el primaria nu facea nimic, ne omoara cu zile acest dobitoc cu clientela lui politica
iesean  | #133398
Stiti cine este Dan Iordache omul din CET care are salar de 120 milioane, mai mult decat directorii. De ce face presiuni sa se achizitioneze huila energetica in avans care se stie ca ea se achizitioneaza numai din import si in proportie de 90% numai de la firme pe relatia EST (rusi. De altfel Domnul Iordache era suspectat de cei din CET ca era "omul rusilor". Daca de 10 ani tot se discuta de problema lipsei banilor de achizitie combustibil pentru CET pentru "HUILA ENERGETICA" de ce domnul Iordache nu face presiuni sa se schimbe combustibilul pentru CET II Holboca pentru folosirea BIOMASEI care este produsa in ROMANIA (A SE VEDEA STUDIILE ISPE) si modificarea arzatorului de la cazan ar costa in jur de 3 miliarde lei (vechi) mai putin cat a dat Ivana lui Nichita pentru FOTBAL 25 miliarde de lei.
Cand auzi ca restructuratea trambitata de cei de la CET nu este facuta nici macar pe hartie, cand auzi ca salariile celor din CET nu au fost diminuate decat numai la varf (la conducere) si ca un sudor are 40 milioane de lei si cotizeaza la sef ca sa aiba salarul asta ce sa intelegi de aici ca la CET este legea OMERTEI, ca se doreste perpetuarea situatiei de facto pana iese actualii LIDERI LA PENSIE ca I.L. Caragiale este mai actual ca oricand la CET (vezi oi scrisoare pierduta.
La CET fondul de salarii este de 1,8 milioane de euro in contexttul cand acum au in jumatate abonatii din '90,asta acuza si cei din primarie ca cei din CET nu doresc schimbarea
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6436 (s) | 23 queries | Mysql time :0.387936 (s)