News Flash:

Lupul, paznic la oi

18 Iulie 2005
1515 Vizualizari | 0 Comentarii
Magazinul Billa jefuit de propriul agent de paza

•Barbatul a fost prins de politisti carand o geanta cu peste 450 de pampersi •Nici conducerea Billa si nici CPI Security Bucuresti nu au vrut sa ofere declaratii despre acest caz de furt calificat

Vineri dimineata, o patrula de politie a descoperit pe strada Arcu un barbat care transporta un bagaj voluminos. In urma perchezitiei efectuate, cadrele de politie au avut surpriza de a descoperi in geanta barbatului 456 bucati de scutece pampers. Dupa verificarile efectuate, politistii au aflat ca barbatul este Ionel Marinica, agent de paza angajat la magazinul Billa. Barbatul, care este sef de tura la firma de paza CPI Security, a declarat ca a sustras bunurile din magazia unitatii si ca dorea sa le comercializeze. Incercarea reporterilor ZIUA de Iasi de a discuta cu directorul magazinului Billa a fost sortita esecului, deoarece nimeni din conducerea magazinului nu a dorit sa dea declaratii cu privire la acest caz. "Directorul magazinului nu doreste sa discute cu dumneavoastra", a spus un angajat trimis de director. Singurul care a dat declaratii a fost un alt angajat al firmei de paza CPI Security, care si-a manifestat compasiunea fata de Ionel Marinica, cel prins cu pampersii. "Este zapacit la cap, cum iese el cu pampersii pe strada? In felul asta il vede toata lumea", a spus un agent de paza de la CPI Security. Deoarece firma de paza este trimisa de la Bucuresti si a fost aleasa de magazinul Billa pentru profesionalismul de care da dovada, incercarile de a lua o parere de la conducerea CPI Security au fost sortite esecului. La numarul de telefon 021.2039450, operatorul de la CPI Security Bucuresti a refuzat sa ofere declaratii despre cazul de furt calificat de la Billa Iasi. "Imi pare rau, nu va pot furniza nici un fel de informatii", a raspuns sec operatorul, dupa care a inchis telefonul. Se pare ca directorii de la Billa nu sunt interesati de securitatea cumparatorilor, de vreme ce in ultima perioada acesta este al doilea incident in care au fost implicati agenti de paza angajati la Billa. In urma cu ceva timp, trei angajati ai firmei de paza Secrom Moldova, firma care asigura paza in Billa la acea vreme, au ucis in bataie un barbat care incerca sa fure o sticla de bautura. Dupa acest caz, conducerea Billa a angajat o firma de paza unde lucreaza, din cate se pare, persoane cu abilitati de subtilizare de bunuri. Dupa ce au luat declaratii de la Ionel Marinica, politistii au inapoiat magazinului Billa produsele in valoare de aproximativ 8 milioane lei (800 lei noi) si i-au intocmit angajatului CPI Security un dosar penal pentru infractiunea de furt calificat.
(C.E.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2514 (s) | 22 queries | Mysql time :0.091552 (s)