News Flash:

Macel in garsoniera

2 Noiembrie 2001
1530 Vizualizari | 0 Comentarii
Doua femei au fost batute cu bestialitate de doi indivizi •Vecinii spun ca nu au auzit nimic •Dupa 18 ore de suferinta, una dintre victimele agresiunii a murit •Mobilul crimei - niste varza refuzata •Cea de-a doua femeie batuta a scapat ca prin minune •Politistii sunt pe urmele celor doi autori ai crimei

In urma cu doua zile, intr-un apartament din blocul T1, de pe Soseaua Nationala, se petrecea o drama iesita din comun. Proprietara, Maria Silion, in varsta de 78 de ani, statea la o sueta cu o vecina, Tatiana Tamboi. La un moment dat, in garsoniera batranei au patruns doi indivizi care, dupa un scurt "ce, nu mai vrei sa cumperi?", au inceput sa le bata pe cele doua femei. La scurt timp dupa aceasta, indivizii au parasit imobilul, lasand victimele intr-o balta de sange.

Scena de cosmar la locul crimei

La ora 19, un telefon i-a anuntat pe politisti ca in blocul T1, la apartamentul 12 de la etajul IV, se afla doua femei in stare grava. Echipa care s-a deplasat la fata locului le-a gasit pe cele doua victime in stare de inconstienta. Fata Mariei Silion era o masca insangerata, ochiul drept fiind acoperit de un strat de sange inchegat. Batrana avea hainele rupte, iar pe maini si picioare prezenta urmele unor taieturi de cutit. In jurul ei se formase o balta de sange. Mana dreapta era contorsionata, urmare a rasucirii acesteia la spate de catre unul dintre agresori. Alaturi zacea Tatiana Tamboi, care avea mai multe taieturi de cutit pe maini si pe piept. Cei care au patruns cu forta in casa au lovit-o cu o vaza in cap, astfel incat femeia avea parul plin de sange. Lucrurile din camera si bucatarie erau imprastiate peste tot. Victimele au fost transportate de urgenta la spital, unde medicii au incercat tot posibilul pentru a salva cele doua vieti.

Alerta de grad zero

Ieri, in jurul orei 11, Maria Silion a murit. Batrana era bolnava de diabet, iar ranile provocate de infractori i-au fost fatale. Ceea ce l-a inceput fusese catalogat drept talharie si vatamare corporala grava s-a schimbat in omor cu autori necunoscuti. Politistii au demarat cercetarile pentru identificarea celor doi. Tatiana Tamboi, singura martora, a fost externata din spital, ieri, in jurul orei 17. Aceasta a fost audiata de catre oamenii legii. Interogatoriile s-au extins si asupra fetitei acesteia, Alexandra, care auzise zgomote in apartamentul Mariei Silion. Desi fusese batuta crunt, Tatiana a mai avut putere de a urca un etaj, la fetita sa, pentru a cere ajutor.

Nimeni nu a vazut, nimeni nu a auzit

"Pe la ora 19, am auzit batai in usa si pe mama cum spunea ca o dor ranile. M-am speriat si nu stiam ce sa fac. Mama imi spunea de dupa usa ca ea si doamna Silion au fost batute de doi indivizi. Cand am deschis usa, am vazut-o plina de sange. Spunea ca vrea sa coboare sa vada ce s-a intamplat cu vecina", ne-a declarat Alexandra Tamboi.
Mama fetitei a batut la mai multe usi pentru a cere ajutor, insa nimeni nu a iesit sa vada ce s-a intamplat. Cu ultimele puteri a batut la vecinul Mariei Silion si s-a reintors langa batrana. "Am ajuns acasa seara, pe la sapte si ceva. Cand am vazut ca sotia nu este acasa, am cautat-o la o vecina. Era acolo si mi-a spus printre lacrimi ca batrana Silion si o vecina sunt aproape moarte. Am deschis usa apartamentului si le-am gasit intr-o balta de sange. Am alertat un vecin politist care a anuntat organele de ancheta si Salvarea", ne-a declarat Remus Amanolesei, vecinul ce are locuinta vizavi de apartamentul familiei Silion.

Politistii sunt pe urmele criminalilor

Adjunctul sefului Politiei Municipiului, capitanul Ion Scripniciuc, ne-a declarat ca exista un cerc de cinci suspecti si ca in cel mai scurt timp autorii crimei vor fi prinsi. In urma cercetarilor s-a stabilit ca unul din infractori este un tigan care locuieste in blocul M2. Acesta i-ar fi vandut niste varza Mariei Silion. Dupa cateva zile, tiganul a venit la femeie pentru o noua afacere. Maria Silion a refuzat insa oferta, lucru care l-a infuriat pe comerciant. Tiganul a mers si a baut cateva pahare in compania unui prieten, dupa care, insotit de acesta, a venit acasa la Silion pentru a se razbuna. Cu o jumatate de ora inainte, la batrana a sosit Tatiana Tamboi, astfel incat agresorii au trebuit sa aiba "grija" de doua victime. Al doilea autor al macelului este un individ blond, de 1,85 m, cunoscut sub numele de Nicu. Cei doi sunt cautati de echipe de politisti care au inceput sa rascoleasca toate locurile in care se pot ascunde ucigasii. La ora inchiderii editiei, infractorii nu erau inca prinsi.
Vasile MIRON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1486 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020270 (s)

loading...