Stiri si curiozitati

Machiaj simplu de zi: Mici secrete care te ajută să arăți superb!

Publicat: 08 dec. 2021
persoana cu machiaj simplu de zi
Multe tinere au tendința de a exagera atunci când vine vorba despre machiajul simplu de zi

Pentru multe tinere aflate mai mereu pe grabă efectuarea unui machiaj simplu de zi poate fi o adevărată corvoadă. De aceea este indicat să respecți câteva reguli foarte simple, care te vor ajuta să te machiezi repede și să fii apreciată de către toată lumea.

În stabilirea machiajului de zi, foarte important este să ai în vedere modul în care îți îngrijești tenul și felul în care alegi texturile, punând cât mai mult accent pe simplitate și naturalețe.

Multe tinere au tendința de a exagera atunci când vine vorba despre machiajul simplu de zi. Tocmai de aceea trebuie avută mare grijă la intensitate și vibrație. Acestea trebuie să fie la cote moderate, evitând efecte de smokey eyes, culorile de ruj mult prea extravagante sau contouring-ul excesiv. Asta nu înseamnă că un machiaj simplu de zi nu presupune aproape nicio urmă de efort.

persoana cu machiaj simplu de zi

Machiaj simplu de zi: Principalii pași de urmat

Înainte de a te machia este foarte important să ai grijă la pregătirea tenului. Niciun machiaj nu poate fi realizat fără o bază, fiind foarte important pentru machiajul simplu de zi să ai o piele care să arate foarte bine. Asta pentru că acest machiaj are darul de a corecta orice imperfecțiune ce poate fi sesizată la lumina zilei.

Pentru asta, în primul rând trebuie tonifiat tenul cu o loțiune care va închide porii. Pe urmă, trebuie aplicată o cremă, având însă grijă ca aceasta să nu fie prea hidratantă. Este recomandată o cremă care intră repede în piele.

Baza de machiaj este definitorie pentru un machaj simplu de zi. Primer-ul sporește rezistența makeup-ului, uniformizează tenul, îl pregătește pentru machiaj și poate avea și atribute specifice, precum iluminarea pielii sau echilibrarea producției de sebum.

persoana cu machiaj simplu de zi

Corectarea imperfecțiunilor și setarea machiajului

Corectarea imperfecțiunilor este extrem de important, iar pentru asta ai nevoie de un corector profesional. Se recomandă o nuanță mai deschisă decât pielea și aplicat în formă de triunghi în zona cearcănelor și local pe urme de acnee sau pe roșeață. Produsul se aplică cu pensula sau cu degetele, tamponând bine pentru a te asigura că a intrat perfect în piele și că nu exista linii de demarcație vizibile.

Pudra este considerată obligatorie într-un machiaj de zi, deoarece fixează produsele aplicate anterior și le împiedică să se estompeze.

Dacă vrei să mizezi pe naturalețe, ar trebui să optezi pentru un fard de ochi în nuanțe de nude, potrivit ochilor tăi.

persoana cu machiaj simplu de zi

Creionul de ochi, rimelul și gelul de sprâncene

Creionul de ochi este un produs versatil însă trebuie să ții cont de culaorea ochilor tăi și a părului. Dacă ești blonda sau ai ochii deschiși la culoare, poți opta pentru nuanțe de maro sau gri, iar dacă ești brunetă sau șatenă, poți miza pe negru, fără a-ți contura pleoapa inferioară. Astfel vei obtine un machiaj simplu de zi natural.

Când vine vorba despre gene și de rimel, un strat este suficient pentru a oferi mister privirii tale.

Foarte important este să aplici un gel pentru sprâncene deoarece sprâncenele conferă armonie chipului și pot înfrumuseța mai mult ca orice altă trăsătură.

persoana cu machiaj simplu de zi

Cât de important este rujul

În cazul în care ai accentuat ochii, trebuie să alegi pentru buze pentru un balsam sau un luciu de buze. Dacă machiajul ochilor este delicat, poți opta pentru un ruj cremos, care să hidrateze. Culorile alese trebuie să fie naturale, spre roșu, mai ales dacă la ochi nu ai folosit decât mascara și un creion pentru sprâncene.

Tonurile de roz pot fi o soluție și în funcție de tenul tău, cu subton albastru pentru pielea rece și portocaliu pentru cea caldă.





Adauga un comentariu