Cancan

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu nu mai dorm împreună din cauza fiicei. Ce se întâmplă în casa lor

Publicat: 06 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu nu mai dorm împreună din cauza fiicei. Ce se întâmplă în casa lor
Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu și-au transformat livingul în șantier

Recent, s-a aflat motivul pentru care Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu nu mai dorm împreună. Ei bine, aceasta se întâmplă din cauza fiicei lor Petra, care vrea să doarmă cu mama ei. Mai mult, în prezent, casa celor două vedete s-a transformat într-un șantier, lucrările de renovare viozând livingul. Mai precis, Cristina Șișcanu vrea să monteze un șemineu în acea zonă a locuinței, pentru a obține un decor de vis pentru Crăciun.

Cu doar câteva săptămâni până la sărbătorile de iarnă, Cristina Șișcanu și-a anunțat soțul că vrea să intre în renovări cu casa! Se pare că vedeta de televiziune își dorește un cadru de poveste pentru Crăciun, motiv pentru care vrea să pună un șemineu lângă bradul de Crăciun. Iar acest lucru va însemna ca livingul să fie șantier în lucru pentru câteva zile! În toiul nopții, vedeta i-a prezentat ideile proiectului ei și lui Mădălin Ionescu, care privea plin de uimire la ambițiile acesteia.

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu nu dorm împreună din cauza fiicei

Totodată, recent, îndrăgita vedetă TV Cristina Șișcanu a povestit că ea și soțul ei au ajuns să nu mai doarmă împreună în ultima vreme. Și nu este vorba despre vreo ceartă de cuplu, ci pur și simplu de dorința Petrei, fiica celor doi. Micuța vrea să doarmă cu mama ei, iar aceasta trebuie să se conformeze dorințelor fetei. Ea a postat pe rețelele de socializare, în urmă cu ceva timp, răspunsul Petrei atunci când o întreabă dacă o lasă să doarmă cu Mădălin Ionescu. Cristina Șișcanu a decis să recurgă la acest gest pentru a-și pregăti fanii de ceea ce va urma când vor avea copii.

„Petra, mă culc cu tati?”, a fost întrebarea Cristinei Șișcanu.
„FIGA (înseamnă «ciuciu», din rusă), nu îți dau voie!”, a fost răspunsul celei mici.
„Pentru cei care urmează să devină părinți… să știți ce vă așteaptă! Aici Petra vorbea moldovenește. Îi ceream voie să dorm cu tati, reacția ei este fabuloasă”, a scris Cristina Șișcanu.

Mădălin Ionescu vrea să plece de acasă

În altă ordine de idei, după ce Cristina Șișcanu l-a anunțat că intră în renovări cu casa, Mădălin Ionescu i-a spus că vrea să plece de acasă. Dialogul dintre cei doi a fost filmat în întregime de prezentatorul TV și postat pe pagina de Instagram a Cristinei Șișcanu, care este tare mândră de ideile ei. Vedeta l-a pus pe soțul ei în fața faptului împlinit, căci nu i-a cerut părerea în legătură cu noile schimbări, ci l-a anunțat că ele vor demara zilele următoare. Puțin șocat de deciziile luate de Cristina Șișcanu, acesta a întrebat, dacă poate să plece de acasă. Astfel, soția lui Mădălin Ionescu și-a dat acordul, dar numai pentru câteva zile.

„Cristina Șișcanu: Ca să fac aceste schimbări, am renunțat la unul din corpurile de mobilier, vor fi patru în loc de cinci.
Mădălin Ionescu: Dar masa mai intră?
Cristina Șișcanu: Da, ai loc, nu-ți face griji!
Mădălin Ionescu: Dar eu pot să plec de acasă?!
Cristina Șișcanu: Nu pleca de acasă sau poți să pleci 3-4 zile, numai că trebuie să spargem iar peretele”.

În altă ordine de idei, Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu se pregătesc intens pentru sărbătorile de iarnă și suntem convinși că vor duce lucrările la bun sfârșit.

Adauga un comentariu