Cancan ultimă oră

Mădălina Manole și Radu Vâlcan, idilă interzisă?

Publicat: 18 iul. 2020

Între regretata artistă Mădălina Manole și Radu Vâlcan a existat o legătură specială, acesta apărând chiar într-unul dintre videoclipurile vedetei. Radu Vâlcan a rupt tăcerea despre Mădălina Manole Astfel, Radu Vâlcan și Mădălina Manole s-au cunoscut în anul 2000, la filmările videoclipului ”Când sunt cu tine”. Pe vremea aceea, Radu Vâlcan era manechin, iar Mădălina Manole era căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu. Scenariul videoclipului pe care cei doi l-au filmat a implicat și un sărut care, spuneau martorii, a fost repetat de mai multe ori, ba chiar la cererea regretatei artiste.

La vremea respectivă s-a scris că Radu Vâlcan și Mădălina s-ar fi întâlnit în secret de mai multe ori și că ar fi mai ținut legătura telefonic.

„Mădălina e într-adevăr o femeie frumoasă şi lumea nu poate decât să comenteze. Poate că mi-ar fi plăcut să fie iubita mea dacă nu era măritată. Oricum, chiar dacă aş avea o relaţie cu ea – ascunsă, aşa cum spun bârfitorii -, să fii convins că nu aş recunoaşte. Nu vreau să-i fac probleme în familie”, menționa, la acea vreme, Radu Vâlcan.

”E adevărat că Radu m-a tot sunat după turnarea clipului, însă pentru a afla când va intra acesta pe TV”, spunea și Mădălina Manole. Apoi, Radu Vâlcan a negat vehement orice zvon privind o eventuală idilă între el și Mădălina Manole: „Relația a fost una strict profesională. Astfel de speculații sunt nefondate”.

A murit în ziua în care a împlinit 43 de ani

Mădălina Manole a murir pe data de 14 iulie 2010, chiar în ziua când a împlinit 43 de ani. Artista a fost găsită moartă în locuința ei din strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că aceasta s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic denumit Carbofuran, cunoscut și după numele de Furadan. Decesul a survenit la câteva minute. La vremea aceea, Mădălina Manole era căsătorită cu Petru Mircea, iar din mariajul lor a rezultat un băiețel, pe nume Petru Mircea junior.

Gest șocant la mormântul Mădălinei Manole. Ce a făcut Petru Mircea? Gestul a fost taxat dur

S-au împlinit 10 ani de la moartea Mădălinei Manole, după ce a decis să își pună capăt zilelor din cauza unei depresii crunte cu care se confrunta. La un deceniu de la trecerea în neființă, soțul artistei a trecut la mormântul celei cu care are un copil și a făcut un gest care a șocat pe toată lumea!

Un admirator de-al artistei a publicat pe contul său de socializare un mesaj în care a descris cu lux de amănunte gestul șocant pe care l-a facut soțul Mădălinei Manole. Bărbatul susține că Petru Mircea, odată ajuns în fața locului unde soția sa este înmormântată, a aruncat ghiveciul de flori pe care i l-a pus tatăl său, Ion Manole.

„În sfârșit Petru Mircea, fostul soț al Mădălinei Manole a binevoit să treacă pe la Mădălina, însă a avut nesimțirea să arunce la gunoi un ghiveci pus la mormântul Mădălinei de către cineva care o apreciază încă pe Mădălina( adică tatăl ei)”, se arată în postare.

Gestul a fost taxat dur de admiratorul artistei care i-a bătut obrazul pentru modul în care s-a comportat în fața mormântului soției sale. Mai mult de atât, bărbatul a făcut și aluzie la averea pe care a moștenit-o de pe urma artistei.

“Nu toată lumea a primit moștenire averea Mădălinei Manole. Rușine!”, a mai scris el.

Tatăl Mădălinei Manole și-a văzut nepotul doar în ziare

Din cauza relației defectuoase cu ginerele, Ion Manole nu și-a mai văzut nepotul de care îi este foarte dor:

”L-am mai văzut prin ziare. Ginerele meu nu a vrut să vină cu copilul la mine… Poate o veni mâine (n.r. – azi) cu el, în cimitir, la fata mea! Să îl văd şi eu! Are 11 ani. Se face mare şi decide singur… Am avut o întâlnire cu o săptămână în urmă cu Mircea, pentru succesiunea soţiei mele. Am întrebat: >. A dat din cap că e acasă, nu ştiu ce-i spune.”, a declarat tatăl artistei pentru click.ro.





Adauga un comentariu