WoW!

Maestru Feng Shui: Culori care atrag norocul în casa ta

Publicat: 16 iul. 2020

Astăzi voi face o sinteză importantă a celor mai benefice culori pentru cele 8 puncte cardinale din casă, însoţite de explicatiil Feng Shui care stau la baza acestor principii.

Nordul

Camerele cu colţuri situate în partea de nord a locuinţei sunt răspunzătoare de oportunităţile financiare şi profesionale. Nordul e o zonă secundară pentru prosperitate, iar dacă folosim nuanţe acvatice şi metalice, vom observa îmbunătăţiri în sectorul carierei şi al banilor.

  • Culori nefavorabile: tonuri lemnoase (verde, galben, bej) şi tonuri de pământ (rozaliu, galben şi maroniu).
  • Culori favorabile: tonuri de apă (albastru şi negru)
  • Culori de potenţare: tonuri metalice (auriu, argintiu, gri, alb)

Chiar dacă albastrul e o culoare liniştitoare care se potriveşte de minune pe nord, prea mult albastru poate induce depresia şi oboseala, de aceea recomand să nu folosim această nuanţă mai mult decât într-un procent de 10% din întreaga locuinţa, şi niciodată pe tavan, care este indicat să rămână alb simplu!

SUDUL

Camerele care dau spre sud au legătură cu statutul social, reputaţia şi faima, şi cel mai bine este să conţină culori de „lemn” şi de „foc”. Dacă profesia pe care o ai se leagă de factorul popularitate, atunci sudul devine o zonă foarte importantă pentru tine.

  • Culori nefavorabile: tonuri de pământ (nuanţele pielii) şi tonuri de apă (albastru, negru)
  • Culori favorabile: tonuri de roşu
  • Culori de potenţare: verde, tonuri lemnoase, maroniu

În camera de zi, roşul induce veselie, entuziasm şi dorinţa sexuală, deoarece în Feng Shui e considerat culoarea răspunzătoare de apetit. Dar ca şi la albastru, nu sfătuiesc să fie utilizat în procent mai mare de 10% din suprafaţa casei, şi mai degrabă în accesorii şi detalii, nu pe pereţi, pentru a nu produce agitaţie, nerăbdare sau accese de furie.

EST ŞI SUD-EST

Camerele estice au conexiuni cu sectorul sănătăţii şi al acumulării de bunuri, iar aici e ideal să folosim nuanţe acvatice şi de lemn, cele din urmă fiind răspunzătoare de menţinerea stării de bine şi a longevităţii.

  • Culori nefavorabile: roşu, alb, gri, argintiu şi auriu.
  • Culori favorabile: verde şi tonuri lemnoase precum maroniul.
  • Culori de potenţare: albastru şi negru.

Verdele e minunat pentru o cameră de zi situată pe est, pentru că nuanţa calmează şi echlibreaza mintea. Practic, exista zeci de nuanţe de verde care pot aduce puterea vindecătoare a naturii în casa ta, alături de plante verzi şi vii.

VEST ŞI NORD-VEST

Pentru aceste încăperi vestice, asociate cu creativitatea, exprimarea de sine şi abilităţile artistice, nuanţele de “metal” şi “pământ” sunt cele mai potrivite. Vestul este legat şi de norocul copiilor, de bunăstarea lor şi de aspectele legate de procreere.

  • Culori nefavorabile: roşu, albastru, negru
  • Culori favorabile: alb, tonuri metalice de gri, argintiu, auriu.
  • Culori de potenţare: galben, culori de piele (rozaliu, bej, galben)

Pentru a capta o energie bună în camerele de pe nord şi nord-vest, cele mai bune nuanţe sunt cele calde, de gri perlat. Prea mult gri va transmite o stare de plictiseală şi pasivitate, dacă este folosit într-un mod conservativ şi peste tot, dar poate fi preschimbat dacă se adauga material şi texturi bogate şi diversificate, alături de accesorii vesele şi colorate.

SUD-VEST ŞI NORD-EST

Aceste zone din locuinţa sunt legate de relaţiile sentimentale şi căsătorie. Pentru acest sector, recomand tonurile de “pământ” şi de “foc”, care îmbunătăţesc oportunităţile şi deciziile personale.

  • Culori nefavorabile: verde, tonuri de lemn, maro, tonuri metalice precum gri, argintiu, alb.
  • Culori favorabile: galben, rozaliu, crem
  • Culori de potenţare: roşu, portocaliu.

În camera de zi, nuanţele de bej şi roz sunt liniştitoare şi plăcute, fiind associate cu dragostea romantic. Galbenul de asemenea este o culoare vitală pentru o casă cu un Feng Shui bun, pe care vă invit să o încercaţi în doze rezonabile.





Adauga un comentariu