Actualitate

Nelu Ploieșteanu a ajuns de urgență la spital fiind infectat cu COVID-19. Mara Bănică a spus cât de gravă este starea maestrului

Publicat: 18 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Nelu Ploieșteanu a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus. Vestea extrem de îngrijorătoare a fost dată de către Mara Bănică. Ea a spus că a avut o discuție cu una dintre fiicele artistului și a aflat că Nelu Ploieșteanu este intubat la Terapie Intensivă, iar situația lui este cât se poate de gravă.

 

Nelu Ploiesteanu se află internat la spital după ce s-a infectat cu COVID-19. Familia nu a reuşit incă să comunice cu maestrul muzicii lăutăreşti din România.

Maestrul Nelu Ploiesteanu se află în stare critică

Conform declaraţiei făcute de Mara Bănică, maestrul muzicii lăutăreşti, Nelu Ploieșteanu are o stare de sănătate critică. Acesta s-a infectat cu COVID-19 şi a fost transportat de urgentă la spital. În aceste momente, maestrul este intubat iar veştile nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Mara Bănică a mai afirmat că după ce a discutat cu unul dintre membrii familiei a aflat că plămânii lăutarului sunt afectaţi în proporţie de 70% În urmă cu 2 minute am închis telefonul cu una dintre fiicele lui nea Nelu Ploiesteanu. Este intubat în stare extrem de gravă, bolnav de Covid, cu o saturaţie de 50% şi cu plămânii afectaţi în proporţie de 70%, a scris pe Facebook, Mara Bănică.

Familia lui Nelu Ploieșteanu nu ştie nimic despre acesta

În altă ordine de idei, familia maestrului este disperată pentru că nu a mai aflat nicio veste despre Nelu Ploiesteanu. În acest sens, Mara Bănică a făcut un apel la medici la empatie

În astfel de momente, în care părintele tău se lupta pentru fiecare respiraţie, ai vrea să dai viaţa de la tine, doar ca să trăiască. Dragi cadre medicale, vă e greu de un an de zile în lupta voastră continua. Dar puţina empatie şi o vorbă bună pot schimba enorm starea unui om, a mai scris Mara Bănică.

Nelu Ploiesteanu este internat în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală, la secţia de Terapie Intensivă unde este şi intubat.

Nelu Ploiesteanu, ultimul mare lăutar din România

Nelu Ploieșteanu, pe numele său real Ion Dumitrache, este unul dintre ultimii mari lăutari din România. S-a născut în Ciorani și are 70 de ani. Acesta a avut sute de colaborări cu cei mai mari artişti naţionali, dar a reprezentat cu succes România pe mai multe scene din lume.

Ultima colaborare pe care acesta a avut-o a fost cu Alex Velea într-un proiect intitulat trăpănele. Acesta a surprins plăcut fanii prin asocierea cu un nou stil muzical.

Nelu Ploiesteanu a trăit o adevărată dramă atunci când, în urmă cu câţiva ani, fiul acestuia a murit. Acesta era imobilizat la pat şi a murit la vârsta de doar 32 de ani.

Adauga un comentariu