News Flash:

"Mafia alcoolului" in fata instantei

22 Februarie 2000
1495 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Militar
•Doi lucratori vamali si doi politisti sunt arestati si judecati pentru ca au produs statului un prejudiciu de 12,5 miliarde de lei •Ei au intocmit acte vamale fictive, prin care aratau ca zeci de transporturi cu alcool au trecut granita spre Republica Moldova •In realitate, alcoolul era vandut in tara, fara a se achita accizele si TVA

Organele de ancheta au fost sesizate de Nini Sapunaru

Patru pioni care fac parte din "Mafia alcoolului" au fost trimisi in judecata in stare de arest preventiv la Tribunalul Militar din Iasi, acuzati ca prin comiterea infractiunilor de fals intelectual, uz de fals si sustragere si distrugere de inscrisuri oficiale au prejudiciat statul roman cu peste 12 miliarde de lei. Este vorba despre sublocotenentul (rez.) Florin Foca si sergentul major Doru Olteanu, de la Punctul de Politie Frontiera Giurgiulesti-Galati si functionarii Ion Lazarescu si Mirela Alexandru, care isi desfasurau activitatea la Biroul Vamal Giurgiulesti. Ei sunt acuzati ca au trecut in mod fictiv pe actele vamale iesirile din tara ale unor cisterne cu alcool avand destinatia Republica Moldova, in realitate alcoolul fiind vandut pe piata interna, fara percepere de accize sau TVA.

"Afacerea" a iesit la iveala in urma unei plangeri formulate catre Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie de Directia Generala a Vamilor, semnate de directorul Nini Sapunaru, care a constatat in urma unui control ca opt declaratii vamale privind exportul de alcool dublu rafinat au fost intocmite in mod fictiv. Controalele efectuate de Brigada de Supraveghere si Control Vamal Iasi la SC Alfincool SA au sesizat ca in evidenta respectivei societati figurau mai multe transporturi de alcool prin Vama Giurgiulesti-Galati, beneficiare fiind societatile a doi cetateni basarabeni (Boris Bostan si Vladimir Cazac), una dintre firme avand sediul la Odessa-Ucraina.

In actele vamale au fost inregistrate in perioada iulie-septembrie 1998 cateva zeci de iesiri ale unor cisterne cu alcool dublu rafinat produs de societatea ieseana, iar in urma cercetarilor s-a stabilit ca nici o cisterna cu alcool nu a iesit din tara, in condicele vamale fiind trecute date fictive. Cu privire la aceasta frauda, politistii au sesizat organele de ancheta militare, deoarece erau implicati politistii vamali. Dosarul penal a fost instrumentat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, care l-a trimis spre judecata Tribunalului Militar Iasi, ca instanta competenta pentru efectuarea cercetarilor judecatoresti.

Politistii de frontiera efectuau falsuri dupa dictare

In actul de acuzare se retine ca alcoolul exportat de Alfincool era incarcat in patru cisterne - intotdeauna aceleasi - din care era descarcat la diferite destinatii si pus in vanzare pe piata interna. Cu toate acestea, declaratiile vamale insotitoare ale transporturilor au fost completate, semnate si stampilate de lucratorii turei conduse de Ion Lazarescu si Mirela Alexandru, de la Biroul Vamal Giurgiulesti.

Cei doi il contactau pe politistul de frontiera Florin Foca, spunandu-i sa faca modificari in condicele vamale, cum ca pe la respectivul punct au trecut camioanele cu alcool. Florin Foca si subofiterii din ordinea sa, printre care si sergentul Doru Olteanu, se conformau intocmai. La sfarsitul lunii octombrie 1998, Mirela Alexandru s-a prezentat personal la punctul de frontiera, unde a solicitat sublocotenentului Foca sa i se dea trei condici de iesire si una necompletata. Din cele trei condici, ea a rupt foile in care erau trecute date care nu concordau cu ceea ce se afla inscris la biroul vamal, dupa care i-a pus pe politisti sa scrie dupa dictare datele comunicate de ea. Soferii de pe respectivele cisterne au declarat in fata organelor de ancheta ca nu au iesit niciodata din tara cu masinile pe care le conduc.

Lucru pe care dealtfel nici nu-l puteau face, deoarece repectivele camioane nu indeplineau conditiile pentru a iesi din tara. La finalizarea cercetarii penale, doi politisti acuzati si ei de fals au fost scosi de sub invinuire, deoarece s-a constatat ca doar au indeplinit ordinele date de catre sublocotenentul Florin Foca.

Inculpatii Florin Foca si Doru Olteanu se afla in prezent in arestul IJP Iasi, urmand ca pana miercuri sa fie adusa Mirela Alexandru din Penitenciarul Rahova si Ion Lazarescu, care a fost arestat intr-o cauza asemanatoare la Drobeta Turnu Severin. Ultimii doi inculpati nu au recunoscut nici un moment savarsirea faptelor, spre deosebire de politisti, care au recunoscut spre finalul cercetarilor. De remarcat este faptul ca la urmarirea penala, Florin Foca a fost asistat de avocatul Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne in Guvernul Roman, despre care nu se stie daca va continua sa-l apere si in procesul de la Iasi.

Cu privire la "beneficiarii" basarabeni Boris Bostan si Vladimir Cazac, organele de ancheta au dispus cercetarea si trimiterea lor in judecata intr-un dosar separat, deoarece se sustrag urmaririi penale. Surse care doresc sa-si pastreze anonimatul sustin ca unul dintre cei doi basarabeni a murit, existand suspiciuni ca ar fi fost asasinat. Cei patru inculpati vor fi adusi in fata Tribunalului Militar Iasi, joi, cand vor fi interogati cu privire la faptele de care sunt acuzati.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tribunalul militar sublocotenentul florin foca ion lazarescu cazac
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1351 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014491 (s)