News Flash:

Maharii au confiscat spatiile din Pascani

17 Decembrie 2007
983 Vizualizari | 0 Comentarii
Grigore Craciunescu
• De aproximativ o saptamana, Primaria Pascani a inceput o adevarata campanie de verificare in teren a modului in care sunt respectate contractele de concesionare a unor spatii • In urma verificarilor s-a stabilit ca foarte multe persoane sau societati comerciale detin mai mult teren decat au concesionat • Printre firmele care detin mai multi metri patrati decat prevede contractul de concesionare apar si societati comerciale ale alesilor locali sau chiar ale unor deputati • "Societatea SC Interdentiss SRL (la care este asociat deputatul liberal Grigore Craciunescu - n.r.) detine fara acte legale aproximativ 112 metri patrati. In plus, au fost descoperiti si consilierii locali Georgeta Sandu sau Danut Raut. Pentru ca au folosit ilegal aceste spatii sau terenuri, cei vinovati vor plati de zece ori pretul zonei", a spus Mihai Bodoasca, seful Serviciului Finante Publice Locale

In ultimii ani, majoritatea spatiilor comerciale si terenurilor detinute de municipalitate a fost concesionata. Interesant este ca pe lista persoanelor care au incheiat contracte de concesionare se gasesc foarte multi consilieri locali sau deputati. Pe timpul unui mandat, aproape fiecare consilier si-a luat cate o bucata de teren sau un spatiu, unde si-a deschis o afacere sau pur si simplu l-a subinchiriat. Mai mult, acestia detin in prezent mai mult teren decat au concesionat, astfel incat nu au tinut cont de suprafetele prevazute in contract. Campion la furat pe metru patrat, daca se poate spune asa, este deputatul PNL Grigore Craciunescu. Societatea Interdentis SRL, la care acesta este asociat, ocupa fara forme legale 112 metri patrati. "Societatea Interdentis are in plus fata de ce a concesionat 112 metri patrati. Pentru ca nu a respectat dimensiunile concesionarii, se vor lua masuri. Nu are nimeni nimic cu domnul Craciunescu, aceste verificari sunt facute la toata lumea, nu doar la dumnealui. Nu a respectat un contract si trebuie sa plateasca pentru asta", a spus Mihai Bodoasca, seful Serviciului Finante Publice Locale din Pascani. Cu toate ca este vinovat, deputatul pascanean a incercat sa se scuze afirmand ca nu a masurat el cati metri patrati trebuie sa primeasca. "Pai de unde sa stiu eu daca am mai multi metri patrati sau nu? Doar nu am masurat eu. Atunci primaria nu a vazut?", a declarat Grigore Craciunescu. O alta persoana care detine mai multi metri patrati decat prevede contractul este Georgeta Sandu, consilier local PD. Potrivit declaratiilor facute de Mihai Bodoasca, consilierul local Georgeta Sandu detine ilegal 18 metri patrati. "Georgeta Sandu are mai mult cu 18 metri decat este trecut in acte. Aici problema este cu atat mai grava, deoarece pe acesti metri patrati s-a construit", a mai spus Mihai Bodoasca. O alta persoana care nu a respectat contractul de concesionare este consilierul local Danut Raut. Acesta a furat de la primarie aproximativ 2,8 metri patrati, dupa cum sustin reprezentantii municipalitatii pascanene.

Locuri de parcare detinute ilegal

Cu toate ca este un om care si-ar permite sa concesioneze cateva locuri de parcare, omul de afaceri Toader Burtila prefera sa ocupe ilegal domeniul municipalitatii. Astfel, in fata hotelului pe care il detine in centrul municipiului, cateva locuri de parcare sunt rezervate pentru clienti. Fiind efectuate verificari in ce priveste terenurile si spatile detinute abuziv, angajatii primariei au aflat si de fostul consilier local Toader Burtila. "Domnul Burtila ocupa in mod nejustificat locuri de parcare aflate in fata hotelului. Nu are nici un drept sa ocupe aceste locuri, deoarece nu plateste pentru ele. Se vor lua masuri si impotriva sa, deoarece nu se mai poate asa", a mai adaugat seful Serviciului Finante Publice Locale. O alta persoana aflata in vizorul angajatilor din primarie este nimeni altul decat Bogdan Alexa, seful Tineretului Social Democrat din Pascani. Daca colegii sai politici detin ilegal spatii comerciale sau terenuri, Bogdan Alexa este verificat pentru alta problema. Acesta are deschis cate un magazin in mai toate statiile de autobuz din municipiu. Atunci cand a luat spatiile de la primarie, politicianul a incheiat o conventie prin s-a stabilit ca statiile de autobuz sa nu fie inchise. Pe de o parte, Alexa si-a respectat intelegerea pentru ca nu a inchis statiile, in schimb a micsorat spatiul unde calatorii ar trebui sa astepte mijloacele de transport in comun, arata rezultatele controlului efectuat de inspectorii primariei. Practic, acesta nu a respectat intelegerea cu primaria. "Spatiul unde stau de obicei calatorii a fost micsorat foarte mult. Domnul Alexa nu a respectat o conventie incheiata cu Consiliul Local. Atat in cazul sau, cat si la ceilalti care nu au respectat ce scrie in contract, se vor lua masuri pentru folosirea ilegala a domeniului. Astfel, cel depistat ca nu a respectat dimensiunile din contract va trebui sa plateasca de 10 ori pretul zonei pentru terenul sau spatiul detinut. Vreau sa se inteleaga bine ca respect toate personalitatile din municipiu, dar in acelasi timp respect si legile tarii sau hotararile Consiliului Local. Aceste verificari sunt facute periodic", a incheiat Mihai Bodoasca.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4123 (s) | 22 queries | Mysql time :0.288514 (s)

loading...