National

Mai multe infracțiuni, depistate la punctele de frontieră Galați și Vaslui

Publicat: 20 oct. 2020
Infracțiuni comise la vămile Galați și Vaslui
Poliția de Frontieră Galați

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier și Vaslui au demarat o serie de cercetări după depistarea mai multor infracțiuni. Astfel, un tânăr a fost prins la volanul unui autovehicul deși avea permisul de conducere suspendat, dar și un bărbat care tăia un copac într-o arie protejată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al S.T.P.F. Galați, inspector de poliție Mădălina Carp, în urmă cu o zi, la vama din Galați a fost prins un tânăr cu dublă cetățenie care conducea un bolid cu permisul de conducere suspendat.

„În data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 09.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în România, un tânăr în vârstă de 27 de ani, cu dublă cetățenie română și R. Moldova”, potrivit sursei citate.

Tânărul conducea un autoturism deși avea permisul suspendat pentru 3 luni

Având suspiciuni, forțele de ordine de la frontiera din Galați au efectuat un control amănunțit prin care au aflat că în urma unei abateri de la regimul circulației rutiere, tânărul a rămas fără permis auto. Acest lucru nu l-a deranjat, aflându-se la volanul autoturismului său. Cetățeanul a rămas fără permis pentru o perioadă de 3 luni.

„Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a fost depistat în trafic, sub influenţa băuturilor alcoolice, de către lucrători din cadrul I.P.J. Galaţi, care au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de trei luni.

În consecință, poliţiştii de frontieră demarează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Depistat în timp ce tăia un arbore dintr-o zonă protejată

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au prins un bărbat în momentul în care tăia un arbore dintr-o arie protejată, pe malul râului Prut. Făptașul, în vârstă de 41 de ani, avea asupra sa un fierăstrău cu care tăia un plop.

„În data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 10.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere, în zona de competenţă, cu ambarcaţia din dotare, pe direcţia localităţii de frontieră Vetrişoaia, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași a observat la malul râului Prut, în aria protejată ,, Situl Natura’’ 2000, un bărbat care tăia cu un fierăstrău un arbore din specia plop. Colegii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei, stabilind că aceasta este un vasluian, în vârstă de 41 de ani”, potrivit purtătorului de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, subcomisar de poliție Irina Mirică.

La fața locului, arborele culcat la pământ a fost predat lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Huşi, în vederea luării măsurilor legale. Bărbatul este cercetat pentru distrugerea fără drept a fondului forestier național.

”Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, conform sursei citate.

În ultimile săptămâni, polițiștii de frontieră au depistat tot mai multe infracțiuni la vămile Sculeni, Albița și nu numai.





Adauga un comentariu