National

Mai multe persoane protestează în Piața Universității! Diana Șoșoacă și George Simion sunt prezenți

Publicat: 24 iul. 2021
La manifestaţie participă senatorul Diana Şoşoacă şi George Simion, copreşedinte al AUR

Aproximativ 200 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, faţă de posibile restricţii pentru cetăţenii nevaccinaţi împotriva COVID-19.

Manifestanţii au strigat lozinci precum: „Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm!”, „Libertate!”, „Nu ne vaccinăm!”, „Ieşiţi din case!”, „Jos Guvernul!”, „Jos trădătorii!”, „Libertate, te iubim! Ori învingem ori murim!”.

Ei au pancarte pe care se pot citi mesajele: „Nu vrem domiciliu forţat”, „HoReCa liberă”.

Un participant la manifestaţie i-a îndemnat pe cetăţeni să facă plângeri penale împotriva celor care îi dau afară de la serviciu dacă nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, informează Agerpres.

„Constituţia României spune că toţi suntem egali în faţa legii. Vă informez că personal am formulat plângere la Consiliul Discriminării, urmează să depun cererile pentru afirmaţiile discriminatoare cu tentă vicleană de a vicia consimţământul populaţiei, adică de a vă înşela şi a vă minţi că, dacă nu vă vaccinaţi, nu vom avea ce căuta în mall-uri, în teatre sau în alte instituţii. (…) Asta e intimidare”, a declarat una dintre protestatare.

La manifestaţie participă şi senatorul Diana Şoşoacă şi George Simion, copreşedinte al AUR.

”Suntem alături de românii care nu vor ca vaccinarea să fie obligatorie”, a scris Simion pe Facebook.





Comentarii
Adauga un comentariu