Info Turism

Mai multe situri arheologice incașe vor fi redeschise

Publicat: 12 oct. 2020
lama in peru
pe 15 octombrie se redeschid mai multe situri arheologice incase

Mai multe situri arheologice incașe vor fi redeschise pentru turişti începând cu data de 15 octombrie. Acestea au fost închise în urmă cu şapte luni din cauza pandemiei de coronavirus. Totuşi, Guvernul peruan a anunţat că reluarea vizitelor în străvechiul oraş incas Machu Picchu se va face abia în luna noiembrie a acestui an.

Peru va redeschide pe 15 octombrie mai multe situri arheologice din regiunea montană Cuzco, închise din cauza pandemiei de coronavirus, însă reluarea vizitelor în străvechiul oraş incas Machu Picchu (foto) se va face abia în noiembrie, a anunţat ministrul culturii Alejandro Neyra.

Câteva situri arheologice incase vor fi redeschise

„Am stabilit un traseu pentru siturile arheologice, respectând toate protocoalele, ceea ce ne permite să confirmăm accesul la situri începând cu 15 octombrie”, a declarat ministrul Neyra, în timpul unei vizite în oraşul Cuzco.

Chiar dacă la prima vedere pare o veste bună pentru turişti, totuşi, siturile arheologice Sacsayhuaman, Pisac, Ollantaytambo, Chinchero, Moray, Pikillacta şi Tipon vor fi redeschise publicului cu un protocol sanitar strict, a mai spus ministrul, subliniind că acest lucru va contribui la reînvierea economiei locale şi a turismului.

El a spus că spera că citadela încasa Machu Picchu, principalul obiectiv turistic din Peru, să fie redeschisa în noiembrie. Acest sit emblematic este închis publicului de 7 luni, de la starea de urgenţă sanitară decretată pe 16 martie în ţara andina.

Peru, cu o populaţie de 33 de milioane de locuitori, este a treia ţară din America Latină în ceea ce priveşte numărul deceselor legate de COVID-19, după Brazila şi Mexic. Ţara are cea mai mare rată a mortalităţii din lume în raport cu numărul de locuitori.

Peru, inclusă de România pe lista galbenă

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit ţările incluse de România pe lista galbenă. Astfel, un număr de 49 de ţări sunt considerate de către autorităţile romane ca fiind cu risc epidemiologic ridicat. Începând de săptămâna trecută, 7 octombrie, se instituie măsură carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din aceste state.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat luni că au fost luate o serie de decizii cu privire la cetăţenii care vin din ţări cu un indice de infectare cu noul coronavirus mai mare decât cel al României.

“Pentru cetăţenii care vin din ţări cu indice mai ridicat decât al ţării noastre se impun mai multe reguli. Cei care vin să stea pentru trei zile în România pot veni cu un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore. Cei care vin să stea pentru o perioadă mai lungă intra în carantină pentru 14 zile, cu posibilitatea ca în a opta zi să efectueze, la cerere, un test. Testul fiind negativ şi asimptomatic, la 10 zile pot ieşi din carantina. Ceilalţi rămân în continuare pentru cele 14 zile în carantină”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Conform Hotărârii CNSU, începând cu data de 7 octombrie, în zona galbenă sunt tari precum Israel, Spania, Republica Moldova, Franţa, Olanda, Belgia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Ungaria, Ucraina, Austria.

Mai jos vă arătăm lista cu ţările din zona galbenă:

Israel – 936.1
Andorra – 716.8
Muntenegru – 564.9
Bahrain – 497.4
Aruba – 496.7
Argentina – 392.0
Guam – 347.9
Bonaire, Saint Eustatius and Saba – 338.7
Spania – 319.3
Cehia – 311.8
Costa Rica – 306.5
Puerto Rico – 301.3
Bahamas – 266.8
Republica Moldova – 246.9
Franţa – 246.8
Olanda – 243.4
Gibraltar – 243.3
Polinezia Franceza – 231.3
Sunt Maarten – 224.1
Liban – 221.4
Belgia – 220.5
Panama – 207.5
Capul Verde – 200.6
Statele Unite ale Americii – 186.3
Peru – 182.3
Kuweit – 180.4
Columbia – 178.7
Brazilia – 175.6
Armenia – 171.2
Marea Britanie – 163.1
Islanda – 161.1
Oman – 156.7
Irak – 152.9
Maldive – 151.8
Paraguay – 151.3
Luxembourg – 147.4
Belize – 145.8
Emiratele Arabe Unite – 142.1
Palestina – 140.3
Danemarca – 134.9
Libia – 130.7
Ungaria – 129.1
Chile – 126.1
Slovacia – 118.6
Ucraina – 115.4
Austria – 113.6
Curaşao – 112.6
Georgia – 110.7
Qatar – 110.2





Adauga un comentariu