Sport

Mai pleaca la Roma? Saptamana decisiva pentru Vlad Chiriches

Publicat: 01 dec. 2014
1

Vlad Chiriches ar putea sa plece în ianuarie, la deschiderea perioadei de transferuri, de la Tottenham la AS Roma, dupa un sezon si jumatate în care n-a reusit sa se impuna pe White Hart Lane. Presa din Peninsula scrie ca saptamâna aceasta ar putea fi decisiva în privinta transferului.

Vicecampioana Italiei vrea sa îsi întareasca centrul defensivei si Chiriches e prima optiune, însa nu si unica. Depinde atât de el, cât si de Tottenham, daca va ajunge pe Olimpico. Englezii vor în schimbul lui aproximativ 9 milioane de euro, ceea ce ar putea constitui un impediment în realizarea tranzactiei. Si asta pentru ca romanii îl mai au pe lista pe Glen Johnson, al carui contract cu Liverpool expira pe 30 iunie anul viitor, ceea ce înseamna ca în ianuarie ar costa mult mai putin decât Chiriches, iar în iunie poate veni gratis.

Doi alti fotbalisti care pot fi alternative la transferul românului sunt columbianul Eder Balanta si italianul Matteo Darmian.

Roma nu e singurul club interesat de Vlad, Inter, Napoli si Juventus fiind si ele nominalizate de presa italiana ca posibile destinatii ale românului.

Citeste si: Pleaca din Anglia? Transfer bomba pentru Vlad Chiriches

Citeste si: Negocieri intense pentru transferul lui Vlad Chiriches in Serie A

Citeste si: Transfer bomba! Vlad Chiriches este la un pas de Serie A





Adauga un comentariu