Magazin

Mai stii cum era dragostea inainte de a exista „luv u“? Cele mai frumoase scrisori de amor din istorie.

Publicat: 24 feb. 2013
1
Vorbele frumoase asezate inspirat pe hartie aveau o semnificatie de nepretuit pentru indragostitii aflati la distanta de sute de kilometri unul de celalalt. Marile personalitati ale Romaniei precum Eminescu, Eliade, Cioran sau Calistrat Hogas, isi alintau iubitele cu declaratii de dragoste. Erau mesaje unice ce contineau jocuri amoroase, adevaruri dure sau accente de gelozie.
Probabil, cea mai celebra corespondenta de iubire pastrata pana in zilele noastre si analizata la sange de experti este cea dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle.
Generatii de istorici literari au rascolit de-a lungul anilor prin zeci de arhive oficiale sau personale pentru a se asigura ca nu scapa nimic din epistolele trimise de catre cei doi amorezi. Una dintre cele mai complete lucrari pe aceasta tema este „Frumoasa mea Doamna/ Eminul meu iubit”, realizata de Christina Zarifopol-Illias. 100 de documente noi gasite intr-o arhiva personala au contribuit la realizarea unui portret proaspat al relatiei dintre poetul nepereche si celebra sa muza.
Micile jocuri amoroase, adevaruri dure, gelozie sau dragostea, increderea, oboseala sau blazarea sunt liniile generale in cadrul carora se desfasoara corespondenta celor doi:
„Ieri am primit ultima ta scrisoare si alaltaieri penultima. Iarta-mi gelozia si explic-o prin departarea in care suntem unul de altul si prin dispozitia posomorata in care am ramas fara tine. De aceea, mi se si uraste o casa de unde plec dimineata si nu vin decat spre seara pe la 6,7 obosit si fara dispozitie de lucru sau de citiri”, ii scrie Eminescu Veronicai intr-o scrisoare datata 12 februarie1882.
„Afara ploua, eu stau perduta pe ganduri, ura si indiferenta oamenilor, lipsa si departarea ta, iubirea mea nespunsa (sic), toate aceste isi impart rand pe rand fiinta mea, si in mijlocul unui vartej in care ma pierd ma intreb tainic si acum te intreb pe tine oare aceasta trista stare de lucruri se va schimba vreodata? Si te intreb acum pe tine mai serios decat nicicand – tu care spuindu-mi ca ma iubesti m-ai facut sa sufar amar o iarna intreaga, incat sufletul mi-i bolnav – te intreb si te rog sa-mi raspunzi face-ma-vei fericita, adeca sa ne intelegem, eu inteleg fericirea in aceea sa fiu langa tine, sa fiu in fine a ta”, ii scrie Veronica intr-o epistola din 27 Martie 1880, scrisa la Iasi si trimisa la Bucuresti.
Aveau amandoi 22 de ani cand s-au cunoscut, la Viena, in 1872. El era student la Filosofie, iar ea cauta leac pentru o boala de piele. O legatura de dragoste le era interzisa. Ea era sotia rectorului Universitatii din Iasi, Stefan Micle, cu care avea doi copii, dar alaturi de care nu era fericita.
Filosoful Emil Cioran indragostit la 70 de ani
Filozoful nascut la Rasinari, langa Sibiu, si stabilit apoi defintiv la Paris, cunoaste, la 70 de ani, o tanara care avea jumatate din varsta lui, de care se indragosteste iremediabil.
In februarie 1981, Friedgard Thoma, pe atunci in varsta de 35 de ani, mama a unui copil si doctoranda in filosofie, ii scrie pentru prima data lui Emil Cioran, atrasa fiind de scrierile lui.
„In general, toate frazele lui aveau prospetimea sanatoasa a acelor lucruri care trec drept viciate sau cinice, in realitate insa sunt eliberate de tabu-uri, printr-o manevra eleganta. (…) M-am hotarat curand sa-i trimit la editura o scrisoare acestui Cioran, despre a carui viata nu aveam habar”, avea sa scrie, mai tarziu, Friedgard Thoma. 
La momentul respectiv, Cioran traia de decenii bune cu Simone Boue, “semi-insurat” cum avea sa-i scrie lui Friedgard, mai tarziu, intr-o scrisoare. Intre cei doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991. Cioran s-a aruncat cu toata fiinta sa in iluzia acestei legaturi, cu femeia superba, pe care a numit-o, intr-una dintre scrisori, blestemul sau indispensabil.
„De cand am fost izgonit din Paradis, m-am gandit in fiecare secunda la dumneavoastra si nu ma pot gandi la nimic altceva. As vrea acum sa zbor in Patagonia departe, departe de Dumneavoastra, la polul opus. Cu o ora in urma am gasit cuvantul pe care l-am cautat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta inseamna sa nu mai fiu cu dumneavoastra, sa nu va mai aud suspinele…”, fragmente din scrisorile lui Cioran catre Friedgard Thoma.
„Va mai amintiti de plimbarea atat de apropiata pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi-dimineata nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodata in viata nu am varsat atat de multe, fara cea mai mica posibilitate de a rade. Nu inteleg ce caut pe lumea asta in care fericirea ma face si mai nefericit decat nefericirea. Pentru mine ati devenit atat de importanta incat ma intreb cum va sfarsi intalnirea noastra. As vrea sa evadez cu dumneavoastra intr-o insula parasita si sa plang toata ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru ca il cunoasteti si il indragiti”,  fragmente din scrisorile lui Cioran catre Friedgard Thoma.
Calistrat Hogas isi rasfata amanta cu scrisori de dragoste
Calistrat Hogas s-a nascut intr-o familie de preoti, cu opt copii. La randul sau a avut opt copii si mereu a afisat o imagine serioasa, de familist. Cu toate acestea, Hogas se iubea in secret cu o tanara plecata la Bucuresti.
Corespondenta dintre cei doi a fost scoasa la iveala de ultimul copil al scriitorului, Sidonia Hogas. Scrisorile sunt din anii 1900 si sunt adresate domnisoarei “P.V.”
Din scrisori reiese ca amanta lui Hogas era cu multi ani mai tanara decat el, barbatul adresandu-i-se cu “Draga tatii”, “Puisoru’ tatei”, “Mititica tatei”.
Relatia dintre Calistrat Hogas si amanta incepuse inainte ca aceasta sa plece in capitala. „Dupa ce ai plecat tu am stat trei zile in pat; acum am iesit dar sunt o umbra si devin mai umbra din zi in zi.Constat ca, departe de tine, viata mi-e cu neputinta, viata mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viata care simt cum se scurge ca o apa din intreaga mea fiinta”.
Scriitorul avea sentimente foarte profunde pentru tanara de care s-a indragostit si suferea cumplit ca aceasta nu i-a scris. „Mie n-ai voit sa-mi scrii; am simtit in suflet o zguduire care semana a inceputul nebuniei; si ca nu mi-am pierdut mintile ma mir si acum cand iti scriu…ma aflu inca teafar, dar cu deznadejdea si cu amarul in suflet”.
Aceasta poveste de dragoste interzisa l-a adus pe scriitor intr-o stare de disperare. „Nu, nu, fara tine nu pot trai; fa cum stii, mangaie-ma din departare, vino, ramai, arunca-te in brate, fa tot ce vrai, ucide-ma…in mana ta cea mica sta cumpana intregii mele vieti; e a ta, fa cu ea ce vrai, eu nu pot, nu am dreptul decat de a fi martir”.
„Ghiocelulu negru” al poetului Lucian Blaga
Marea iubire a poetului ,,luminii”, Lucian Blaga, a fost Cornelia Brediceanu, fiica renumitului politician banatean Coriolan Brediceanu.
O poveste de iubire profunda, adevarata, unica petrecuta si aici, in Vestul tarii, in Banat. Marea iubire a poetului Lucian Blaga, a fost Cornelia Brediceanu, fiica renumitului politician lugojean Coriolan Brediceanu. Despre Coriolan Brediceanu se spunea: ,,Nu-i roman ca banateanu/Banatean ca lugojanu/Lugojan ca Brediceanu”. Fiica acestuia, Conelia, a trait o frumoasaa poveste de iubire cu poetul Lucian Blaga.  
Se cunosteau din vremea cand erau colegi de clasa la Liceul ,,Andrei Saguna”, din Brasov.Tanara slabuta, linistita, cu ochi vii si inteligenti, avea sa devina marea iubire a poetului, care, „nu a strivit corola de minuni a lumii”.
Dar adevarata intalnire s-a petrecut la Viena, unde Lucian Blaga era student, la Facultatea de Filosofie si Biologie, iar Cornelia era studenta la Facultatea de Medicina. 
„In sala de lectura a Bibliotecii Universitare din Viena, cei doi tineri s-au regasit. Poetul a zarit, in primele randuri, o persoana care i-a parut cunoscuta. O tanara, care asculta foarte atenta, prelegerea unui profesor. O recunoaste! Un val de bucurie i-a cuprins sufletul: era Cornelia , «ghiocelul negru», cum ii spunea el in liceu. Asa a inceput adevarata poveste de iubire. Dupa orele de studiu de la Universitate, luau ceaiul la Kunstelerkafe, iar dupa concertele la care mergeau amandoi, plimbarile prin parcurile Vienei insemnau clipe in care sufletele celor doi indragostiti, se intalneau. Lucian Blaga scria: «Ne comportam ca si cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. O priveam pierdut»”, povesteste scriitoarea Luciana Ianculescu, care a dus o munca de documentare pentru a afla povestea de dragoste a lui Lucian Blaga.  
Lucian Blaga, in 8 decembrie1918, ii declara Corneliei: ,,Daca tu esti a mea, daca tu iti daruiesti eul tau-mie, atunci si eu o sa-ti daruiesc tie si tuturor celorlalti lucruri frumoase, unice in felul lor…Altfel, crede-ma, as inchide buzele si as tacea viata intreaga, caci nu ar putea vorbi cineva, daca te-a piedut. As tacea retras in mine, si nimeni n-ar sti dupa moartea mea, ca am trait. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!”.
Regizorul Radu Stanca catre sotia sa: „Esti, de acum inainte, intelesul meu cel mai intim”
Regizorul, dramaturgul, poetul si eseistul roman nascut la Sebes, care a trait la Cluj si Sibiu (unde teatru ii poarta numele) ii scria sotiei sale, actrita Dorina Ghibu, scrisori de dragoste foarte emotionante atat inainte de casatorie, cat si dupa. Unele au fost publicate intr-un numar al revistei clujene Apostrof.
Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebes – d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist si regizor de teatru roman. Teatrul din Sibiu ii poarta numele. El este nepotul medicului Dominic Stanca, cel care a descoperit Baile Someseni din Cluj-Napoca, unde a creat o mica statiune balneo-climaterica vizitata si de englezi in perioada interbelica.
In 1951 se casatoreste  cu Dorina Ghibu (i se spunea Doti), actrita de la Teatrul National din Cluj, cu care poarta o avida corepondenta atat inainte de casatorie, cat si dupa, in perioadele cand era la Sibiu sau Bucuresti.
Scrisorile sunt foarte frumoase, redau atat sentimentele celor doi, cat si planurile lor de viitor – au fost publicate intr-un numar al revistei clujene Apostrof, intr-un material amplu semnat de Ion Vartic.Una dintre scrisori, pe care o redam fragmentar, a fost trimisa de Radu Stanca pe 6 martie 1951, de la Sibiu, cu cateva zile inainte de casatorie, scrisoare care este o adevarata declaratie de dragoste si un juramant de iubire.
„Doti, draga mea
Sunt tot numai asteptare, numai dor de tine. Un singur gand, o singura ravna: aceea de a fi, din nou, aproape de tine, aproape de imbratisarea ta, de apa vie a buzelor tale – mereu dorindu-te, mereu setos de frumusetea ta fara asemanare.
Iata! Peste cateva zile vei fi sotia mea. La acest gand, cele mai pure zone ale spiritului se deschid inainte-mi – si stau ca in fata celui mai sublim act al desavarsirii. Un juramant sfant mi se naste pe buze, acum in preajma marei impliniri, si totul se leaga de azi inainte, pentru mine, de acest juramant. Lui voi inchina ceea ce e mai bun in mine indeplinirii lui – caci jur sa ma inchin cu totul pentru fericirea ta; sa-mi daruiesc toate puterile inimii idealurilor tale; sa sfintesc cu sarguinta altarul casniciei noatre cu harul celei mai dumnezeiesti iubiri.”
O poveste de dragoste trecuta prin calimara cu cerneala
Marele ziarist Leon Kalustian si sotia sa Dora Aronovic au trait o frumoasa poveste de dragoste marcata de problemele create de regimul comunist. Cei doi s-au casatorit in 1934 si au ramas impreuna, pana la moartea Dorei, in 1983, infruntand vremurile, Leon Kalustian fiind inchis opt ani in puscariile comuniste.
Fara doar si poate, personalitati din trecutul Focsaniului au trait frumoase povesti de iubire care au  facut inconjurul lumii. Din pacate, in fondul arhivistic al judetului nu s-au pastrat marturie epistole din vremea cand sentimentele erau exprimate profund.
Doar in colectia personala a lui Ioan Codreanu, nepotul publicistului Leon Kalustian si totodata legatarul sau testamentar, s-a pastrat corespondenta dintre cunoscutul ziarist si iubita sa sotie, Dora.
Ioan Codreanu  a decis sa incredinteze spre publicare Bibliotecii„Duiliu Zamfirescu”, in premiera absoluta, 22 de scrisori ale lui Kalustian adresate Dorei Aronovici, scrise in  anii 1932-1933 pe cand nu erau casatoriti.
„Dora, marea sa dragoste
Deocamdata, in neincrederea mea, tu, care stii ca nu pot spune nici , cutremurat de banalitatea continutului niciuneia din clasicile formule ale indragostitilor, primeste marturia dragostei ce ti-o port”, i se confeseaza Dorei intr-o scrisoare din 1932.
„Ti-am fagaduit o paranteza. O deschid. Daca-ti mai reamintesti, stii desigur-fiindca de spus, am spus-o –ca nu am frecventat niciodata femeia cu placerile tarifate. Si nu stiu din care cine stie ce motive de tamp snobism, sau dintr-un sentiment de voita supraevaluare. Nu! Ci pornind de la un rationament rece, logic, lamuritor. Eu, prin destin, am fost daruit zbuciumului (…)
„Experienta iti da catehismul cunoasterii. Si putinta selectiei. A unei selectii la care poti ramane, pentru ca ai pus in alegere ochiul cere-a vazut si care a stiut sa vada, mintea care, rumegand, a putut apecia. De aceea eu te-am voit asa cum ti-am spus ca te-am voit. Si fiindca am epuizat subiectul parantezei, sunt obligat s-o inchid, simultan cu asigurarea dragostei mele ce ti-o port absoluta”, ii scrie Kalustian iubitei sale Dora.
Povestea interzisa de dragoste a marelui filosof Mircea Eliade
In timpul studiilor din India, marele filosof Mircea Eliade a trait o frumoasa poveste de dragoste interzisa alaturi de indianca Maitreyi Devi. Fortat sa se intoarca in Romania, Mircea Eliade se hotaraste sa adune toate scrisorile si biletele de dragoste pentru a scrie cunoscutul roman „Maitreyi”, dedicat frumoasei indience.
Mircea Eliade era un student desavarsit, pasionat si apreciat, motiv pentru care profesorul Dasgupta i-a propus lui  Eliade sa se mute in casa sa. In noua locuinta, studentul a dat nas in nas cu fiica de 16 ani a profesorului, pentru care nu a simtit nicio atractie la inceput, dupa cum recunoaste chiar in romanul sau.
„Mi se parea urata ? cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt. Cand i-am fost prezentat si si-a adus palmele la frunte, sa ma salute, i-am vazut deodata bratul intreg gol si m-a lovit culoarea pielii: mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara”, fragment din romanul „Maitreyi”.
Cu toate acestea, Eliade a prins drag  de frumoasa si misterioasa Maitreyi cu care a inceput sa se iubeasca pe ascuns. Pentru a tine departe de ochii lumii aceasta relatie, tanarul student a apelat la un siretlic inedit. Acesta a invatat-o limba franceza pe fumoasa bengaleza pentru a putea trimite scrisori de dragoste fara a ridica suspiciuni din partea familiei. La randul ei, Maitreyi l-a invatat pe Eliade bengaleza.
„Maitreyi e neinchipuit de senzuala, desi pura ca o sfanta. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioara care ajunge amanta perfecta in cea dintai noapte”. (Fragment din romanul „Maitreyi”)
Plecarea din India
In anul 1931, Eliade este nevoit sa se intoarca in Romania pentru a incepe stagiul militar. Nostalgia, toate momentele petrecute alaturi de Maitreyi si sentimentul unei iubiri esuate l-au determinat pe marele filosof sa adune toate materialele pe care la avea, de la corespondenta, jurnalul zilnic pe care il tinea, scrisorile de dragoste si chiar o fotografie veche, pentru a da viata celui mai important roman de dragoste din literatura romana.
In 1933, atunci cand Eliade avea doar 26 de ani, apare romanul „Maitreyi”, care s-a bucurat de o apreciere din partea publicului si a criticilor vremii.
Romanul-raspuns
Cu toate acestea, in anul 1971, Maitreyi Devi se intalneste cu sanscritologul roman Sergiu. Al. George, cel care ii  povesteste pentru prima data despre romanul care ii poarta numele. Aceasta veste cutremuratoare o determina pe Maitreyi sa scrie romanul-raspuns „Dragostea nu moare”, dupa 42 de ani de la terminarea povestii de dragoste.
Cartea-raspuns a lui Maitreyi avea sa apara in 1974 cu titlul in sanscrita „Na Hanyate” / „Nu moare” si a fost premiata de Academia de Litere din India. In 1976, a fost tradusa din bengali in engleza, demistificarile si completarile lui Maiytreyi avand drum liber catre cititorii din intreaga lume.
„Zac intrebandu-ma de ce a distrus el aceasta iubire, un dar al lui Dumnezeu. Si ce, daca el trebuia sa plece? Daca am fi izbutit ca, in zece ani, sa ne scriem cate o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu aceasta unica scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele si continentele care ne desparteau. Cele doua euri ale noastre ar fi redobandit desavarsirea. Dar pot oare occidentalii sa inteleaga toate astea? Pentru ei, desavarsirea iubirii are loc in pat. Totusi, el stia, cu siguranta stia. Ma pot vedea din nou pe mine insami, in bratele lui, in chenarul usii. El imi sopteste: Nu trupul tau, Amrita. Eu vreau sa-ti ating sufletul”. (fragment din cartea „Dragostea nu moare” scrisa de Maitreyi Devi)

 





Comentarii
  • Din pacate, in zilele noastre scrisorile de dragoste nu mai au efect. Probabil cei care o fac sunt considerati perimati.
    Intr-o lume guvernata de pragmatism, probabilo scrisoare de dragoste pare ciudata.
    Ma intreb, cand esti indragostit ce ar trebui sa faci? Sa-i scrii persoanei sau sa o intrebi ce suma are pe card?
    E foarte posibil ca cea de a doua varianta sa fie la moda, dar unde-i dragostea atunci?

Adauga un comentariu