News Flash:

Maica Domnului si mantuirea lumii

11 Septembrie 2010
958 Vizualizari | 0 Comentarii
Parintele Calistrat Manastirea Vladiceni
Motto: "Cine este Aceasta, curata ca zorile si frumoasa ca dimineata? Este împarateasa rugaciunii, este rugaciunea întrupata!" (Ilie Miniat - "Panegric la Nasterea Maicii Domnului")

Inceputul anului bisericesc este împodobit cu stralucirea a doua mari sarbatori: prima, "Nasterea Maicii Domnului", începutul mantuirii noastre si cel dintai praznic împaratesc din salba celor doisprezece praznice
împaratesti din cursul anului bisericesc; si a doua (întru totul firesc fiind ca pomenirea Maicii Domnului sa nu fie despartita de amintirea Jertfei Fiului Unul Nascut din Tatal mai înainte de veci), praznicul Preacinstitei si de Viata Facatoarei Cruci: "Inaltarea Sfintei Cruci" pe Care, rastignit fiind, Hristos a dat lumii viata vesnica, mantuirea si mare mila: "Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume!" (Galateni 6.14). Numita si Eva Cea Noua, Maica Domnului vine în lume, prin harul lui Dumnezeu, din doi parinti drepti, sfinti, dumnezeiesti, batrani cu vremea obisnuita rodirii trupesti (aceasta tocmai pentru a arata ca, atunci cand e cazul si e nevoie, Dumnezeu Se îndura si savarseste lucruri mai presus de fire, supraomenesti si minunate). Atunci cand, dupa obiceiul Legii Celei Vechi, cei doi batrani s-au grabit a aduce darul de jerfta la Templu, au fost respinsi de arhiereul Isahar cu certare, mustrare si dojana aspra pentru nerodire. Intristati peste putere de simtamantul ca sunt sub blestemul de a nu fi adus roada în Sion, amandoi s-au nevoit în post si în rugaciune; Sfanta Ana în gradina, iar
Sfantul Ioachim pe Valea Hozevei, la oi, în munte. Desi batrani si sterpi, rugaciunea le-a fost ascultata de Dumnezeu, Care l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil pentru a le vesti ca vor avea o prunca, iar bucuria aceasta
de nespus a fost si fagaduinta vesnicei mantuiri. "Orice odrasla vom avea, o vom darui bisericii", au rostit într-un glas cei doi soti; si, cunoscand Sfanta Ana pe Ioachim, sotul ei, a zamislit pe prunca Maria, adica pe Maica Domnului, Cea Care va purta în pantecele Ei pe Fiul Lui Dumnezeu, cum sta scris în Scripturile Sfinte: convorbirea cu Ingerul la Bunavestire, dar si – cu mult înainte - proorocia lui Isaia, care prevesteste: "Iata, Fecioara va lua în pantece si va naste fiu!" (Isaia 7.14). Rosturile acestei hotarari dumnezeiesti au fost:
unirea cerului cu pamantul; împacarea umanitatii cu Dumnezeu; omorarea mortii; mantuirea sufletelor noastre; dezrobirea de iad; stergerea pacatului stramosesc; ridicarea pacatului gustarii din pomul cunostintei binelui si raului: "Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samanta ta si samanta ei;
aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcaiul" (Facerea 3.15). Odata cu greseala din Rai, protoparintii neamului omenesc au pierdut vesnicia si au dobandit timpul; au pierdut viata în har, sub puterea Duhului
Sfant, si au dobandit, în schimb, viata biologica, amestecata cu patimi si suferinte, alaturi de toate neputintele lumii cazute. Maica Domnului va cunoaste vicisitudinile acestei lumi, începand de la Nasterea Pruncului, în ieslea Betleemului, pana la rastignirea pe Cruce, Jertfa mantuirii noastre; dar prin cuvantul: "Fie Mie dupa cuvantul Tau, iata roaba Domnului!" (Luca 1.38), Maica Domnului îmbraca haina smereniei si a ascultarii de Dumnezeu. Cea mai pregnanta omilie de învatatura, ramasa capodopera a Sfintei Scripturi, sunt cuvintele
Maicii Lui Dumnezeu: "Faceti orice va va spune" (Ioan 2.5); la fel se cuvine sa consemnam marturia binecunoscutei pericope din Sfanta Evanghelie a Sfantului Apostol si Evanghelist Luca: "Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea" (Luca 10.42), ca si: "Maria asezandu-se la picioarele Domnului
asculta cuvintele Lui" (Luca 10.39) - lucru veridic în puterea actelor de vindecare si povatuire a poporului lui Israel spre zorile crestinismului si Legii Celei Noi a harului si a iubirii. Slava Maicii Domnului nu vine din lauda
oamenilor sau a cantarilor aduse ei, ci vine direct din Scripturi: "Ca mi-a facut mie marire Cel Inalt... iata, de acum, ma vor ferici toate neamurile" (Luca 1.48-49). Maica Domnului a fost cantata de Proorocul David în
"Psalmi" cu mai bine de o mie de ani înainte: "Asculta, fiica, si vezi ca a poftit Imparatul frumusetea ta, uita poporul tau si casa parintelui tau" (Psalmi 44.12). Luminatul Ilie Miniat Episcop de Cernica si Kalavrita O asemana în Omiliile sale pe Maica Lui Dumnezeu, pe Cea stralucita prin desavarsita curatie, cu slava si frumusetea zorilor: "Mai înalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui" (Canonul Paraclisului Maicii Domnului), zicand: "Cine este Aceasta, mai frumoasa ca zorile si mai curata ca dimineata? Este Imparateasa rugaciunii, este Rugaciunea întrupata!". Iata, asadar, ca ceea ce nu au putut face armele si ostirile lumii acesteia, a facut Imparateasa cerului si a pamantului, Arhistratega ostilor ceresti, Care este
Imparateasa heruvimilor si a serafimilor, Care a cucerit locul de-a dreapta Sfintei Treimi, dupa spusa Psalmistului: "Statuta Imparateasa de-a dreapta în haine de aur cu lanturi împodobita" (Psalmi 44.11). Sta de-a pururi rugatoare si mijlocitoare la Tronul Treimii, de unde a luat toate darurile duhovnicesti, "Mireasa Tatalui, Maica Fiului, Biserica Duhului Sfant" (Sfantul Ioan Damaschin). Aici, la Tronul Sfintei Treimi, Maica Domnului sta marturie ca "lacrimile Evei în bucurie s-au întors" (Troparul Invierii), iar puterea de
dragoste si smerenie a Maicii Domnului sunt si motivatia din canonul Paraclisului Maicii Domnului: "Tot pot rugaciunile Maicii spre îmblanzirea Stapanului" (Canonul Paraclisului Maicii Domnului). "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pe noi!".
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4421 (s) | 22 queries | Mysql time :0.305038 (s)