News Flash:

Maine incepe referendumul pentru modificarea Constitutiei

17 Octombrie 2003
907 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sambata, 18 octombrie si duminica, 19 octombrie, cetatenii cu drept de vot sunt chemati la urne, pentru a se pronunta asupra modificarilor aduse Constitutiei •Ce trebuie sa stie cetatenii pentru a participa la vot

Incepand de maine, de la ora opt, si pana duminica la ora 20.00, cu intrerupere in timpul noptii dintre cele doua zile, toti cetatenii cu drept de vot din Romania sunt chemati la urne, pentru a se pronunta asupra modificarilor aduse Constitutiei. In judetului Iasi au fost amenajate un numar de 565 de sectii de votare, dintre care 210 numai in municipiu, pentru un numar de 644 de mii cetateni cu drept de vot. Tot la nivelul judetului au fost angajate circa 2.900 de persoane, care asigura personalul sectiilor de votare si cel al Biroului Electoral de Circumscriptie a judetului Iasi. Toate persoanele care lucreaza in sectiile de votare primesc cate 150 de mii lei pe zi, pe toata perioada referendumului. Cetatenii trebuie sa stie ca nu se pot prezenta la vot daca nu prezinta unul dintre documentele de identitate acceptate de lege. Se poate vota numai in baza buletinului de identitate, a cartii de identitate, a cartii de alegator sau a adeverintei de identitate provizorie. Nu se poate vota in baza pasaportului, a legitimatiei de serviciu sau a permisului de conducere. Pot vota in baza pasaportului numai persoanele cu cetatenie romana care se afla in strainatate la momentul desfasurarii referendumului. Avand in vedere documentele de identitate care pot fi prezentate in momentul participarii la vot, exista posibilitatea ca o persoana sa voteze de doua sau mai multe ori, la mai multe sectii de votare. Astfel, o persoana se poate prezenta cu cartea de alegator la sectia de votare din cartierul de domiciliu, dupa care poate pleca in alta localitate si sa voteze pe baza cartii de identitate sau a celorlalte documente de identitate prevazute de lege, pe listele provizorii ale oricarei sectii de votare. "Atragem atentia asupra faptului ca o persoana care voteaza de doua ori comite o infractiune, iar fapta se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. De asemenea, se pedepseste si tentativa de a vota de doua ori, cu inchisoare de la 3 luni la doi ani si jumatate", a declarat judecatorul Iustinian Obreja, presedintele Biroului Electoral de Circumscriptie a judetului Iasi.
Persoanele care nu pot prezenta unul dintre documentele de identitate admise pentru a participa la vot trebuie sa se prezinte la Politie, pentru a solicita o adeverinta de identitate provizorie. Primele rezultate partiale privind prezenta la vot vor fi date publicitatii sambata, la orele 16.00 si duminica, ora 18.00.
(C.M.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3908 (s) | 22 queries | Mysql time :0.250139 (s)