Economic Local

Mall-uri, supermarketuri și hipermarketuri din Iași, închise pe 1 ianuarie 2021

Publicat: 01 ian. 2021
Un coș cu cumpărăturile ieșenilor care în ajunul Revelionului au achiziționat băuturi alcoolice și produse pentru masa tradițională dintre ani
Ieșenii care vor să se relaxeze în prima zi din anul 2021 au la dispoziție mai multe cafenele din mall-urile din Iași care au program special de sărbători

Programul din mall-urile, supermarketurile și hipermarketurile din Iași este adaptat sărbătorilor din acest an. În prima zi din an sunt închise magazinele, dar sunt deschise câteva cafenele din mall-urile din Iași

Programul magazinelor și al mall-urilor din Iași, de sărbători, este următorul: magazinele Kaufland vor fi deschise până la ora 17:00 în ajunul Revelionului, iar în prima zi din an vor fi închise. Toate magazinele Mega Image vor avea program scurt pe data de 31 decembrie 2020 și vor fi închise pe data de 1 ianuarie 2021. Cei care vor să facă ultimele cumpărături în magazinele Lidl din Iași mai pot merge la cele deschise până la ora 18:00 în ajunul Revelionului. Vineri, magazinele din această rețea de supermarketuri vor fi închise, iar sâmbătă, pe data de 2 ianuarie 2021, vor fi deschise în orele 9:00 și 17:00.

În magazinele Carrefour, din Iași, programul este scurt până ora 18:00 în noaptea de ajun și rețeaua de supermarketuri va fi închisă pe data de 1 ianuarie 2021, urmând ca pe 2 ianuarie programul să fie unul normal. Același program va fi și în rețeaua de supermarketuri Penny și Profi. De duminică, 3 ianuarie 2021, toate magazinele vor avea program normal, fiind deschise până la ora 21:00.

O parte din cafenelele din mall-urile din Iași sunt deschise și în prima zi din anul 2021

În ceea ce privește mall-urile din Iași, acestea au un program special de sărbători. Astfel, pe data de 31 decembrie 2020, magazinele, cafenelele și supermarketul Auchan, din Palas Mall și magazinele și supermarketul din Iulius Mall vor fi deschise până la ora 18:00. Pe data de 1 ianuarie vor fi închise cele două mall-uri, cu excepția unor cafenele care vor avea program de la ora 10:00 la 21:00. Astfel, „Fenice” va fi deschisă de la ora 13:00 la 22:00, „Moo Cafe” și „Clop”, de la 10:00 la 21:00.

De asemenea, tot pe data de 1 ianuarie 2021 vor fi deschise „Tribeca”, de la 12:00 la 21:00, „Fillicori Zecchini” de la 10:00 la 21:00 și „Corniche”, de la 11:00 la 21:00. „McDonald Park” va fi deschis de la 12:00 la 20:00, iar KFC, de la 12:00 la 21:00. Începând cu data de 2 ianuarie 2021, toate mall-urile vor avea program normal, de la ora 10:00 la 21:00.

Ieșenii au aglomerat supermarketurile și hipermarketurile din Iași mai ales pentru a cumpăra băuturi alcoolice pentru noaptea de Revelion

Chiar dacă reprezentanții supermarketurilor au solicitat prelungirea programului cu o oră în perioada sărbătorilor, aceasta nu a fost aprobată de Guvern, fiind în continuare aceleași restricții, respectiv la ora 21:00 se închid toate magazinele din Iași, dar și din restul țării. Ieșenii s-au înghesuit la cumpărături chiar dacă este pandemie și au fost nevoiți să respecte toate restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Reprezentanții supermarketurilor au venit cu tot felul de oferte pentru a atrage clienții, astfel că aceștia nu au avut pierderi semnificative în acest an. Mai mult, în ajunul Revelionului, cele mai mari vânzări au fost înregistrate la băuturile alcoolice, în special șampanii și vinuri spumante. Unul din motivele creșterii vânzărilor ar fi faptul că ieșenii nu mai petrec Revelionul la restaurant.





Comentarii
Adauga un comentariu