:format(jpeg):quality(80)/http://www.bzi.ro/wp-content/uploads/2021/01/accident-Scobalteni-Petru-Bivol.jpg)
Bunatatea nu costa prea mult, dar are efecte pe termen lung, atat asupra celui ce o ofera, dar si asupra celui ce o primeste. O femeie a vrut sa aminteasca tuturor ce efecte au bunatatea si generozitatea si povestit pe internet un crampei din viata sa.
“Da, eu am fost copilul ala. Copilul acela privat de o copilarie normala. Tata lucra in schimburi si cand ajungea acasa, repara contra cost masinile vecinilor pentru ca noi sa avem o paine pe masa. Mama era dependenta de jocuri de noroc. Pacanele, poker, barbut, orice. In loc s-o ajute sa se vindece, taal meu ignora total problema.
Plecam la scoala in fiecare zi dintr-un apartament fara incalzire. Nimeni nu imi facea mic dejunul. Iarna trecuta, mama mi-a vandut geaca de iarna pentru a paria la cursele de caini, asa ca am ajuns sa ma duc la scoala doar cu un pulover mai gros.
Cativa ani la rand nu am ajuns la medic, pentru ca ori nu aveam bani, ori nu aveam cu cine sa merg. Pasta de dinti lipsea de la noi din casa. Imi tundeam singura parul, purtam sosete gaurite si pantofi cu talpa dezlipita. Toti banii care se strangeau in casa ajungeau la pariuri.
Intr-o zi mi s-au rupt pantofii pe care ii foloseam pentru orele de sport. Pur si simplu nu mai puteam sa-i folosesc, asa ca am mers la ora de sport in sosete.
A doua zi, am fost chemat in biroul directoarei. Mi-a spus ca nu m-a chemat sa ma certe pentru echipamentul meu de sport, ci sa ma anunte ca, punga de pe scaunul din dreapta ei are cateva haine de iarna, plus o pereche de pantofi pentru ora de sport pe care pot sa le iau si sa le port. N-a facut niciun spectacol din aceasta pomana, pur si simplu, asa a crezut ca este normal sa faca o fapta buna.
Actul ei de bunatate si generozitate a aprins in mine ceva minunat. Acum, douazeci de ani mai tarziu, pun bani si haine deoparte si uneori merg si fac voluntariat la o cantina sociala.
Am devenit mama care se ofera mereu voluntar la o actiune a clasei fiicei mele si ajut, cum pot, profesorii care se declara depasiti cand dau de un copil problema. Ma simt rusinata cand cineva ma lauda pentru faptele mele. Nu o fac pentru recunostinta sau pentru multumirile cuiva, ci pentru ca, acum 20 de ani, cuiva i-a pasat.”