News Flash:

Mama lipsita de scrupule

23 Ianuarie 2005
815 Vizualizari | 0 Comentarii
•O mama care isi ducea copilul la cersit a fost decazuta temporar din drepturile parintesti •Directia de Asistenta Sociala a emis o decizie de urgenta pentru plasarea copilului inntr-un centru de plasament •Alivistra Ispir a fost prinsa cand cersea, folosind copilul pe post de momeala •Decizia finala apartine Instantei de Judecata

O echipa formata din reprezentanti ai Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DASPC) si politisti au depistat o mama cand cersea folosindu-l pe copilul acesteia in varsta de trei ani drept momeala. Conducerea DASPC a emis o decizie de urgenta pentru plasarea copilului intr-un centru de plasament, precum si sistarea temporara din drepturile parintesti. Ancheta a fost facuta in urma unei sesizari primite la Directie, care ulterior a instiintat Politia municipiului Iasi. Alivistra Ispir este mama a patru copii cu varste cuprinse intre trei si opt ani, fiind domiciliata in municipiul Iasi si care a fost sanctionata in nenumarate randuri pentru practicarea cersitului. Aceasta a avut o relatie de concubinaj pana in anul 2002, cand Suraj Ispir a parasit familia si a plecat din oras. Casnica, fara un venit propriu, femeia intretine familia cu alocatiile celor patru copii si cu ce mai castiga din cersit. Conform celor declarate ieri de Gabi Catana, sef birou la Protectia Copilului Abuzat din cadrul Directiei mentionate, in momentul in care femeia a fost prinsa si a fost luat copilul, aceasta a inceput sa devina agresiva si recalcitranta. "Am avut un mare noroc ca cei de la Politie erau acolo, pentru ca atunci cand i-am luat copilul din brate, aceasta a inceput sa devina isterica si sa riposteze", a precizat Catana. Copilul a fost gazduit la Centrul de Plasament Sf. Andrei. Acest lucru a avut loc in dupa-amiaza zilei de 13 ianuarie, iar a doua zi Alvistra Ispir a fost prezenta la sediul Directiei impreuna cu fratele acesteia pentru a cere returnarea copilului familiei. "Probabil, a constientizat importanta acestui fapt si a dat o declaratie sub semnatura pe propria raspundere ca nu va mai profita de copil pentru a castiga bunuri banesti, pentru ca isi iubeste copilul", a afirmat Gabi Catana. Pentru ca, in astfel de cazuri accentul cade pe angajamentele facute de familia largita de a proteja copilul, propunerea conducerii Directiei este de inapoiere a acestuia in sanul familiei cu conditia ca femeia sa respecte promisiunea facuta. Insa, decizia va apartine Instantei de Judecata, care, in conformitate cu legislatia in vigoare, are rolul de a hotari o masura de urgenta in baza propunerii facuta de Directie.
Carmen MELINCEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018694 (s)