Actualitate

Mamă și fiică, salvate din casa groazei de vecini! După incendiu, acestea au fost transportate de urgență la spital

Publicat: 24 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mamă și fiică salvate din casa groazei de vecini După incendiu acestea au fost transportate de urgență la spital

Noaptea groazei pentru o familie din Iași! Două ieșence, mamă și fiică, au fost duse de urgență la spital după ce au fost victimele unui incendiu care le-a pus viața în pericol. În timpul nopții, din motive necunoscute încă, casa le-a luat foc. Vecinii de pe strada Nicolae Iorga le-au salvat viața. Au sunat la Pompieri și împreună cu aceștia au reușit să le scoată pe cele două din casa transformată într-o încăpere neagră, înconjurată de fum.

„În cursul nopții de miercuri spre joi, la Unitatea de Primiri Urgențe au fost transportate două paciente, mamă și fiică în vârstă de 89 și 66 de ani. Acestea au fost preluate de către un echipaj medical, după un apel la 112. Cadrele medicale au constatat, când au ajuns la fața locului, că pacientele suferiseră o intoxicație cu fum”, spune dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU Smurd Iași.

În momentul în care cele două paciente au ajuns la spital, s-a constat că era vorba despre o intoxicație cu fum medie. Acestea au fost internate pentru investigații mai amănunțite

„S-a constatat că pacientele sufereau o intoxicație cu fum medie. Au rămas internate pentru a fi efectuat consultul la secția de pneumologie, pentru a depista dacă există sau nu o formațiune pulmonară în urma incidentului”, încheie medicul ieșean.

Adauga un comentariu