News Flash:

Mame care pun in balanta sanatatea sugarului cu aspectul estetic al sanilor

4 Septembrie 2003
542 Vizualizari | 0 Comentarii
•Anual, aproximativ 700 de nou-nascuti ajung in spital din cauza alergiei sau a intolerantei la laptele de vaca •Acest lucru se datoreaza faptului ca mamele refuza sa-si alapteze pruncii, pentru simplul motiv ca li se deformeaza sanii •Laptele matern este de neinlocuit pentru un nou-nascut, iar perioada minima de alaptare este de sase luni •Prin alimentatia cu lapte matern copilul este ferit de infectii, alergii

In ultimii 10-12 ani a crescut ingrijorator numarul sugarilor care au alergie sau intoleranta la proteinele din laptele de vaca. In urma cercetarilor efectuate de catre medicii pediatri, s-a constat ca unele mame refuza sa-si alapteze pruncii deoarece nu vor sa aiba sanii deformati. Un alt motiv este teama de a-si pierde locul de munca din cauza concediului de cresterea copilului. "Inainte nu existau atat de multe cazuri pentru ca mamele isi alaptau copiii pana la varsta de 6-8 luni si chiar pana la un an. Acum este o chestie legata de modernism. Mamele refuza sa alapteze pentru ca vor sa ramana cu sanii frumosi. Pe de alta parte le este teama sa stea doi ani in concediul de cresterea copilului, pentru a nu-si pierde locul de munca. Exista si un interes scazut din partea mamelor pentru alimentatia naturala care ramane esentiala, de neinlocuit. Incerc sa le lamuresc de fiecare data cat este de importanta alimentatia naturala, care inseamna sa-i asiguri copilului un lapte perfect, tolerat de organism, adaptat conditiilor si posibilitatilor lui de prelucrare si care il apara de infectii, de alergii si creeaza o relatie afectiva unica intre mama si copil, care nu poate fi inlocuita", a declarat ieri prof. dr. Marin Burlea, directorul Spitalului "Sf. Maria" din Iasi. Conform specialistilor, perioada de alaptare este de minimum 6 luni, cu intarcare catre varsta de un an si chiar doi ani in tarile in curs de dezvoltare, dupa cum recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii.
De exemplu, din 10 mii de nou-nascuti intr-un an, 700 fac alergie sau intoleranta la laptele de vaca.

Intoleranta sau alergie

In ultimii ani, multe familii opteaza pentru alimentatia artificiala precoce a nou-nascutului si sugarului, inca de la varsta de doua-trei saptamani. Copilul este alimentat cu un preparat, fie din lapte de vaca diluat, fie ca este vorba de formule de lapte pulbere. Din acest motiv, exista riscul de a se produce alergia sau intoleranta la proteinele din laptele de vaca. Copilul are scaune diareice frecvente, cu mucus si uneori cu striuri de sange. Concomitent cu aceste modificari de tranzit pot aparea manifestari cutanate, sub forma de eruptii alergice si respiratie dificila. "Cel mai neplacut lucru este faptul ca aceasta afectiune incetineste cresterea sugarului, pana la oprirea cresterii ponderale. Copilul trebuie vazut imediat de un medic pediatru. In spital se fac investigatii care au o valoare relativa si nu pun diagnosticul de intoleranta la proteinele laptelui de vaca. Cel mai important aspect de diagnostic este proba dietetica. Laptele de vaca sau formula de lapte praf produs din acesta trebuie eliminat din alimentatie si inlocuit cu un lapte la care componenta proteica este soia sau proteine modificate prin hidroliza, care fac sa nu mai aiba elementele antigenice responsabile de producerea alergiei la proteinele din laptele de vaca, beta lactoglogulina. Acestea au ca efect normalizarea starii de sanatate a sugarului si reluarea cresterii in greutate. Intoleranta este temporara si, dupa 6-8 saptamani de tratament in mediul spitalicesc, organismul recastiga capacitatea de a tolera laptele de vaca sau formulele de lapte adaptate. Important de retinut este ca jumatate din aceste cazuri pot evolua catre o forma de celiachie sau intoleranta la gluten, astfel incat multi pediatri considera intoleranta la proteinele din laptele de vaca ca o anticamera a caliachiei", a afirmat prof. dr. Marin Burlea.
O fetita in varsta de trei luni a fost internata la Spitalul "Sf. Maria", deoarece avea aceeasi greutate ca la nastere, 3,3 kilograme. Copilul avea diaree acuta si se afla intr-o stare avansata de deshidratare. In urma efectuarii analizelor medicale, acestea au infirmat existenta unei infectii intestinale. Atunci medicii au constatat ca este vorba despre o intoleranta la proteinele din laptele de vaca. Imediat dupa administrarea unui lapte in a carui componenta era si soia, simptomele bolii au disparut si-a inceput sa ia in greutate. Mamele ar trebui sa puna mai presus de aspectul lor estetic sanatatea propriului copil.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2397 (s) | 24 queries | Mysql time :0.065113 (s)