News Flash:

Mame singure ajutate de germani

15 Mai 2005
978 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe langa contributia de 200 mii Euro a partii germane, municipalitatea va contribui cu 400 de mii Euro

Proiectul de asistenta sociala privind sprijinirea mamelor agresate a inceput sa capete contur. Vehiculat inca de anul trecut, proiectul doreste realizarea unui centru de adapost temporar pentru femeile agresate in familie si care au copii minori. Finantarea pentru un astfel de centru este estimata la aproximativ 600 de mii Euro si se bazeaza pe un parteneriat intre ministerul Muncii, Ordinii Sociale si Femeii din landul german Bavaria si Primaria Iasi. In acest sens, o delegatie din Germania a vizitat ieri Palatul Roznovanu pentru a demara si stabili cu reprezentantii municipalitatii iesene contributiile la parteneriatul pentru asistenta sociala a femeilor. Astfel, partea germana promite ca va aduce in Romania pentru proiectul de la Iasi 200 de mii Euro, urmand ca primaria sa contribuie cu restul de 400 de mii Euro. "Speram sa putem atrage in acest proiect mai multe firme din Iasi si ne bazam pe colaborarea cu alte organizatii neguvernamentale pentru a putea suporta contributia la proiect", a afirmat Lacramioara Vernica, secretarul Consiliului Local. Trebuie mentionat ca, si de aceasta data, banii din Germania vor veni prin intermediul Fundatiei Hecuba care colaboreaza deja cu primaria pentru sustinerea gradinitei din Copou. Pentru realizarea proiectului, municipalitatea a identificat deja o cladire de pe strada Sararie pentru a gazdui centrul pentru femeile agresate. Problema este starea avansata de degradare, imobilul necesitand lucrari de consolidare si reparatii. In cadrul parteneriatului, partea germana va realiza cu forte si arhitecti proprii proiectul tehnic de reconstructie a sediului, primariei revenindu-i obligatia sa se ocupe de obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare.
(L.S.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1236 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019945 (s)

loading...