Eveniment-Social

Mamicile din Iasi participa la prima intalnire a multipletilor din Romania

Publicat: 22 mai 2014
1
La data de 31 mai, in intervalul orar 18:00 – 21:00, mamicile din Iasi participa la prima intalnire a multipletilor din Romania, la care vor fi prezente zeci de familii cu gemeni sau tripleti. Evenimentul Multiparty are loc in Parcul „Lumea copiilor” din Bucuresti, Sectorul 4, la Foisorul Fanfarei, iar intalniri similare vor avea loc simultan in Iasi, Timisoara, Satu-Mare, Brasov, Braila, Sibiu, Galati, Constanta, Cluj si Medias. In total, la nivel national urmand sa fie reunite peste 200 de familii care au gemeni sau tripleti. 
Evenimentul este organizat de Asociatia Unu si Unu, Micolino si Clubul mamicilor de gemeni – tripleti. Punctul de intalnire este intrarea principala, langa Palatul copiilor, la fantana. Multiparty este un eveniment organizat la nivel national ce isi propune sa faca mai vizibila comunitatea gemenilor si tripletilor din Romania. Evenimentul deschide seria intalnirilor tematice, anuale cu multipletii din Romania. Organizatorii isi propun sa creeze un cadru de  informare prin workshopuri-le dedicate adultilor, de buna dispozitie si educare prin activitatile pregatite pentru cei mici, dar si de promovare a programelor deja demarate.
„Din cercetarile efectuate s-a dovedit ca Institutul National de Statistica nu detine o baza de date cu procentul privind numarul nasterilor gemelare, de multipleti anuale din Romania. Vom face astfel demersurile necesare pentru a obtine accesul la informatii de interes public din cadrul Ministerului Sanatatii privind nasterile de multipleti din Romania si speram sa convingem autoritatile de importanta colaborarii intre reprezentantii organizatiei noastre, Minister si Institutul National de Statistica si a realizarii unui studiu pe acest segment. Totodata, un aspect de o importanta majora este ca din numarul acestor nasteri gemelare sa stim cate sunt premature”, a declarat Diana Gamulescu, vicepresedinte Asociatia Unu si Unu. Un al doilea demers legislativ este legat de lipsa proiectelor de sustinere, de informare si de celebrare a gemenilor sau multipletilor.

Vezi si Cincizeci de perechi de gemeni intr-o singura familie 





Adauga un comentariu