Eveniment-Social

Managerul Ateneului Național din Iași a primit cel mai înalt calificativ la evaluarea anuală a managerilor instituțiilor din Iași

Publicat: 31 mart. 2021
Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a primit cel mai înalt calificativ la evaluarea anuală a managerilor instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași

Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a primit cel mai înalt calificativ la evaluarea anuală a managerilor instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași.

Membrii Comisiei de evaluare, domnul conf. univ. dr. Adrian Stoleriu, Decanul Facultății de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, domnul Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților Iași și Consilier PSD în Consiliul Local al Municipiului Iași și domnul Alexandru Chelaru, Șef al Biroului Relații cu Societatea Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Iași au notat cu 10 managementul Ateneului Național din Iași în anul 2020.

Deși un an dificil pentru instituțiile de cultură, 2020 a reprezentat o provocare pentru adaptarea manifestărilor artistice la noile condiții impuse de pandemie. Prin crearea unei platforme de transmisiune online a spectacolelor, adaptarea la spații scenice neconvenționale și deplasări în zone care permiteau manifestările cu public, Ateneul ieșean a reușit să păstreze continuitatea programului cultural-artistic.

11 premiere de teatru

Cele 11 premiere de teatru puse în scenă în anul 2020, organizarea a 2 festivaluri, dintre care „Serile Filmului Românesc” de anvergură națională, împreună cu cele 500 de evenimente cultural-artistice, au atras un număr de aproximativ 40 000 de spectatori și telespectatori, aducând instituția pe primul loc în Regiunea de NE, între instituțiile de spectacole, din punct de vedere al veniturilor proprii obținute din vânzarea de bilete, respectiv pe locul 9 la nivel național.

Anul 2020 a fost marcat și de conferirea a două distincții importante Ateneului ieșean: Medalia Regală pentru Loialitate, oferită de Casa Regală a României și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, decernat de Președinția României.

Tot în 2020, Ateneul Național din Iași a inaugurat „Mica Pinacotecă din Jassy”, expoziție ce cuprinde o colecție de aproximativ 100 de lucrări de artă plastică, aparținând atât unor artiști contemporani consacrați, cât și unor tineri artiști aflați pe drumul afirmării și a găzduit cea mai mare expoziție de obiecte și documente originale regale din România





Comentarii
  • Felicitări d-lui Apreotesei. Totuşi, nu pot să nu observ că şi d-na Rancea a obţinut, în cei 10 ani de directorat la Operă, doar calificative care au condus la continuarea mandatelor, ceea ce i-a permis să facă ceea ce a făcut. Toată lumea era în extaz faţă de măreţele realizări artistice, la care se cheltuiau sume uriaşe de bani, cu aprobarea forurilor locale şi naţionale. Până la urmă, ştim cu toţii la ce s-a ajuns. Sper ca dl. Apreotesei, manager tânăr şi ambiţios, dar FOARTE susţinut politic, să nu repete greşelile doamnei căreia, să nu uităm, i-a fost un timp colaborator apropiat.

  • Cine nu l cunoaște, nu știe ca acest șarpe mamba, turnător și bufon și a făcut ascensiunea rapida din timpul mandatului lui Rancea, om de încredere, școlit de țigancă și ajuns la ateneu la recomandarea ei. Acum linge la krul lui kirik, dar pana într o zi. Va veni!!!!!!!!

Adauga un comentariu