Eveniment-Social

”Mândria de a fi român”, proiect organizat de Şcoala Gimnaziala ”Ion Ghica”

Publicat: 12 dec. 2019

Şcoala Gimnazială „Ion Ghica” Iași a organizat, vineri, 6 decembrie 2019, la Palatul Copiilor Iași, proiectul județean „Mândria de a fi român”, inițiat de doamna profesoară de istorie Zaharia Ana Maria și coordonat împreună cu doamna învățătoare Apopei Mădălina. Proiectul și-a propus promovarea valorilor și a tradițiilor românești, precum și manifestarea sentimentului de mândrie națională. La activitățile proiectului au participat 224 de elevi din 21 de școli, atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Secțiunile la care au concurat elevii au fost diverse: interpretare/recitare poezii din lirica patriotică, prezentarea unui costum popular, interpretare muzicală, prezentarea unui obicei tradițional românesc sau a unui dans popular, dar și evocarea în diferite forme a unei personalități românești.
„Ne dorim să aducem în prim-planul preocupărilor tinerei generații «comoară națională» și anume patrimoniul cultural conservat și transmis mai departe de către înaintașii noștri: folclorul, obiceiurile, dansurile, meșteșugurile tradiționale, portul popular, lirica patriotică, monumentele cu însemnătate istorică sau religioasă, dar și oamenii de valoare ai țării care și-au pus amprentă, de-a lungul timpului, în domeniul în care au excelat. Toate personalităţile din istoria României au fost mândre de naţionalitatea lor, toate au dovedit patriotism, calităţi care le-au propulsat în fruntea mulţimilor şi le-au conferit rol de conducători, de reprezentanţi ai populaţiei, ai poporului său a unor domenii de activitate capitale. Elevii au înțeles că atunci când convingerile şi năzuinţele lor au coincis cu cele ale majorităţii, aceștia au devenit chiar lideri ai întregii ţări.
Valorile naționale, respectul pentru evenimentele istorice și sacrificiul eroilor, pentru valorile locale și naționale au fost aduse în atenția juriului și a spectatorilor de către elevii participanți, sub diferite forme, ajutându-i pe tineri să își stabilească repere și valori autentice, să găsească o punte de legătură cu generațiile anterioare”, a declarat profesor Raluca Mariana Cozma, directorul Şcolii „Ion Ghica” Iași.



loading...

Adauga un comentariu