News Flash:

Mansardarea blocurilor, posibilă fără acordul tuturor proprietarilor

30 Iulie 2010
1806 Vizualizari | 0 Comentarii
Sucevenii care vor să îşi mansardeze blocul, pe cont propriu sau prin intermediul unor firme, care, în schimbul cedării terasei blocului, le acordă diverse facilităţi, o pot face mult mai uşor acum, pentru că nu mai este nevoie de acordul tuturor locatarilor. Prin modificarea Legii locuinţei – legea numărul 114/1996, deciziile privind mansardarea blocurilor şi alte lucrări pe spaţiile comune se pot lua cu două treimi din numărul total al proprietarilor, nu doar cu 100%, cat era necesar pană acum. Modificarea legislativă a fost salutată de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu atat mai mult cu cat problema acordului tuturor locatarilor a fost principala piedică în mansardarea mai multor blocuri de către municipalitate, anii trecuţi. “Nu de puţine ori am avut situaţii în care din cauza unui Gică Contra în bloc nu se puteau face aceste lucrări de mansardare, deşi erau cerute de toţi ceilalţi locatari. Asemenea situaţii apăreau şi în cazul reparaţiilor comune din bloc sau la faţada acestuia. A venit vremea cand proprietarii trebuie să îşi ia rolul în serios, să aibă grijă de imobilele în care locuiesc”, a declarat şeful municipalităţii sucevene. Modificările legislative prevăd şi despăgubiri la valoarea justă pentru persoanele care nu sunt de acord să participe la aceste decizii comune, în condiţiile în care ceilalţi au un beneficiu din cedarea cotei lor indivize de pe bloc. Primarul Sucevei a apreciat că modificarea legislaţie va duce la creşterea numărului de locuinţe noi înfiinţate la mansardă, mai ales că acestea sunt ceva mai ieftine, fiind făcute din materiale uşoare. (sursa - Monitorul)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1595 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037953 (s)