News Flash:

Mansardele construite ilegal ameninta viata iesenilor

6 Iunie 2007
2722 Vizualizari | 1 Comentarii
• Sute de mansarde construite in Iasi ilegal risca sa se prabuseasca peste trecatori la o adiere de vant, deoarece sunt construite dupa ureche, fara a avea nici un aviz din partea unei institutii abilitate • "La noi am primit foarte putine cereri pentru acordarea autorizatiilor pentru constructia mansardelor. Locatarii prefera sa impace muncitori de la coltul strazii pentru a construi astfel de mansarde fara a avea nici un aviz din partea institutiilor abilitate. Astfel, riscul prabusirii este foarte mare, dar ei nu tin cont de acest lucru. Noi nu avem ce face decat sa-i reclamam la primarie. Nu le putem spune nimic ca sar la noi la bataie", a declarat Constantin Nechifor, administratorul Asociatiei de Proprietari Bloc U3 din cartierul iesean Dacia • Amenzile pentru ridicarea mansardelor fara autorizatie sunt de 10 milioane lei (1.000 RON)


Viata iesenilor care trec pe strada este pusa in pericol datorita mansardelor care sunt construite ilegal. Se poate ca in prezent mansardarea blocurilor a devenit singura solutie pentru iesenii care locuiesc la ultimul nivel si vor sa rezolve problemele create de faptul ca plafonul este spart si ploua in casa. Numai ca sunt sute de mansarde construite in Iasi ilegal si care risca sa se prabuseasca peste trecatori la o simpla adiere de vant deoarece sunt construite dupa ureche fara a avea nici un aviz din partea unei institutii abilitate. Ceea ce este mai grav se refera la faptul ca fenomenul a luat amploare. "La noi am primit foarte putine cereri pentru acordarea autorizatiilor pentru constructia mansardelor. Locatarii prefera sa se impace cu muncitori de la coltul strazii pentru a construi astfel de mansarde fara a avea nici un aviz din partea institutiilor abilitate. Astfel, riscul prabusirii este foarte mare, dar ei nu tin cont de acest lucru. Noi nu avem ce face, decat sa-i reclamam la primarie. Nu le putem spune nimic, ca sar la noi la bataie", a declarat Constantin Nechifor, administratorul Asociatiei de Proprietari Bloc U3 din cartierul iesean Dacia.

Reprezentantii municipalitatii au precizat ca efectueaza controale numai in urma sesizarilor primite din partea vecinilor celor care construiesc ilegal mansardele. Cu toate acestea, au fost aplicate pana in prezent amenzi pentru construirea ilegala a unor mansarde. Valoarea amenzilor este de aproximativ 800 milioane lei (80 mii RON). "Noi am acordat cateva sute de autorizatii pentru mansardare. Majoritatea au fost construite in 2005-2006, moment in care am inceput sa dam si noi amenzi. S-au aplicat circa 80 de amenzi pentru mansardele construite ilegal si care au fost depistate de noi. La cele depistate ca fiind construite ilegal, le-am acordat un termen de 90 de zile sa intre in legalitate. Persoanelor care au facut primele demersuri pentru a intra in legalitate, le-am acordat o derogare a termenului. Celorlalte, circa un sfert din mansardele construite ilegal, le-am facut un referat la Serviciul juridic pentru a le darama. Moda mansardelor a inceput in urma cu aproximativ doi ani", a declarat Daniel Todirica, seful Corp Control Urbanism din cadrul municipalitatii.
Cele mai multe cereri privind acordarea autorizatiilor de mansardare vin din partea asociatiilor de proprietari. In ultima perioada, reclamatiile cu privire la constructiile ilegale depuse la Serviciul Corp Control Urbanism au scazut. De obicei, mansardarile se fac la blocurile cu patru nivele. Un caz mai putin obisnuit este in zona Han Tatar unde la un bloc cu zece nivele s-au mai ridicat alte doua etaje prin mansardare. "In cazurile in care sarpantele au fost construite fara autorizatie, riscurile de prabusire sunt mult mai ridicate. Cazuri concrete am avut si in primavara aceasta, cand proprietarii au cules constructia de pe jos. Cele care au autorizatie sunt construite dupa o expertiza tehnica a unor specialisti", a declarat Radu Lupasteanu, inspector sef in cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii. Amenzile pentru ridicarea mansardelor fara autorizatie sunt de 10 milioane lei (1.000 RON).


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

froz  | #13540
1000 ron si bucati din locatari?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013530 (s)