Cancan

Mara Bănică a răbufnit: „Popor de șmecheri, de bombardieri, ne merităm soarta”

Publicat: 29 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mara Bănică a răbufnit Popor de șmecheri de bombardieri ne merităm soarta
Mara Bănică este revoltată de comportamentul românilor în această perioadă

Mara Bănică a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care arată comportamentul românilor în această perioadă. Redăm în continuare mesajul integral:

„Testul răbdării, testul CoVid

Am trecut, zilele astea, prin emoții mari. A picat prima colegă, apoi a doua, apoi simptome pe care ni se părea că le avem cu toții. Nebunia testărilor la privat, transmisă pe toate posturile tv, începuse deja. A culminat cu mizeria făcută celor de la CFR Cluj: 21 de fotbaliști au CoVid la privat, dar nu au la stat.

Făcusem deja prima testare, negativă, la un centru privat. Decid, fiind contact direct al cuiva deja infectat, să sun la DSP. A fost un test al răbdării. Trei ore de apeluri la care nu răspundea nimeni. Mail. Apoi mailuri. Vreo trei. La un moment dat, răspunde cineva la telefon, spre seară. Nici nu mai știu la ce sector al Bucureștiului, sunam, pe rând, la toate. Târziu în noapte, ne au testat acasă.

Am realizat că e un test al răbdării. Că amărâții ăștia la la DSP muncesc 24 de ore pe zi. Că sunt puțini. Că sunt obosiți. Că au puterea și după ce țipi la ei la telefon pentru că nu-ți răspund când vrei tu, să-ți ureze să fii sănătos. Poate că sunt eu emotivă, habar nu am, dar mi se pare că instituția asta, atât de importantă pentru noi românii în această perioada este pusă cumva la zid în presă pentru că nu face mai mult.

Și nu face pentru că România nu e Germania. Și nici n-are șanse să devină prea curând. DSP-ul lucrează cu angajații reduși la 60% din capacitate, pentru că și dau demisiile pe capete. DSP-ul nu are oameni care să răspundă la telefoane. DSP-ul este îngropat în hârtii, hârtiuțe, avize, răspunsuri și statistici pe care trebuie să le facă zilnic pentru mii și mii de oameni. Pentru o întreagă Românie. Și n-au cum.

De aceea vin și zic… testul CoVid este testul răbdării absolute. Al așteptării unui telefon la care într-un final cineva va răspunde. Și când o va face, nu-l înjurați. Sunt oameni care muncesc cât pentru zece. Păcat de noi. De țara asta. Popor de șmecheri, de bombardieri, ne merităm soarta”, a scris Mara Bănică pe pagina sa de Facebook.

Adauga un comentariu