Local

Maraton de vaccinare anti-COVID-19 după sărbătorile pascale, în Spitalul Militar din Iași! Pe 8 mai 2021 este ultima zi pentru deplasarea echipelor mobile de vaccinare în județul Iași

Publicat: 01 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Maraton de vaccinare anti-COVID-19 după sărbătorile pascale în Spitalul Militar din Iași Pe 8 mai 2021 este ultima zi pentru deplasarea echipelor mobile de vaccinare în județul Iași
Echipele mobile de vaccinare anti-COVID-19 au imunizat 240 de persoane în județul Iași! Numărul solicitărilor este însă unul scăzut

O echipă mobilă de vaccinare anti-COVID-19 a administrat 240 de doze de vaccin Moderna în județul Iași. Astfel, persoanele care nu s-au putut deplasa la centrele de vaccinare din alte localități îndepărtate pentru a se imuniza împotriva coronavirusului au avut această posibilitate. După sărbătorile pascale sunt vizate alte două comune din județul Iași, solicitările fiind însă puține

De la începutul campaniei de vaccinare, 22 aprilie 2021, și până ieri, 30 aprilie 2021, cu ajutorul echipelor mobile s-a administrat prima doză pentru 240 de ieșeni. Au fost imunizate persoanele din 5 comune din județul Iași care nu au avut până atunci posibilitatea de a se deplasa la un centru de vaccinare din diverse motive. Acest flux de vaccinare este organizat cu ajutorul unei echipe alcătuite din medic, asistent, paramedic și registrator. Personalul medico-sanitar este desemnat de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași și deservește și județele Neamț, Suceava și Botoșani. În prima zi de activitate, echipa mobilă de vaccinare a fost prezentă în comuna Heleșteni, județul Iași, acolo unde au fost vaccinate 40 de persoane. A urmat apoi comuna Cristești, cu 40 de persoane vaccinate, Răchiteni, cu 50, Alexandru Ioan Cuza, cu 70 și Tansa, cu 40 de doze administrate.

Primarii comunelor Ciortești și Dobrovăț trebuie să pregătească listele cu cei care doresc să se vaccineze

Echipele de vaccinare de la Spitalul Militar din Iași vizează și alte județe din regiunea de Nord-Est, însă până la sfârșitul lunii aprilie 2021 au fost solicitați de o singură comună din județul Botoșani. Este vorba de comuna Păltiniș, acolo unde, pe 27 aprilie 2021, au vaccinat 60 de persoane. De atunci însă nu a mai fost înaintat niciun apel din partea comunităților din alte județe. După sărbătorile pascale, echipele de vaccinare mobile își vor relua activitatea. Astfel, pe data de 6 mai 2021 vor ajunge în comuna Ciortești și, pe 8 mai, în comuna Dobrovăț.

Până atunci, reprezentanții primăriilor trebuie să trimită listele cu cei care doresc să se vaccineze și care să includă și numărul lor de telefon. De asemenea, și spațiul necesar pentru desfășurarea activităților mobile de vaccinare va fi pus la dispoziție de către autoritățile locale. Vaccinul utilizat este Moderna, datorită faptului că permite din punct de vedere logistic organizarea activităților, având în vedere stabilitatea la temperaturi obișnuite, de plus 2 – 8 grade Celsius, pentru 30 de zile.

Maraton de vaccinare anti-COVID-19 la Spitalul Militar din Iași în perioada 4 – 11 mai 2021

În perioada 4 – 11 mai 2021 va fi organizat un maraton de vaccinare anti-COVID-19 la Spitalul Militar din Iași. Programul va fi asigurat 24 din 24 de ore. Va fi utilizat vaccinul produs de Pfizer și BioNTech. Cei care vor dori să se imunizeze nu au nevoie de programare. Trebuie însă să aibă asupra lor în momentul prezentării la centrul de vaccinare de la unitatea medicală buletinul sau pașaportul personal. Tot fără programare se pot prezenta și în zona unde se află echipele mobile de vaccinare care vor asigura, la nevoie, inclusiv imunizarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu.

Până pe 30 aprilie 2021, în cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, conform datelor centralizate, au fost efectuate 211.687 de vaccinări. Din acest număr total de persoane vaccinate, 132.902 au fost vaccinate cu prima doză și 78.784 cu a doua doză. Pe data de 29 aprilie 2021 au fost vaccinate 2.739 de persoane, dintre care 2.131 de persoane au primit prima doză și 608 persoane au primit cea de-a doua doză. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 322 de reacții adverse ușoare.

Adauga un comentariu