News Flash:

Maraton politic la moastele Sfintei Parascheva

13 Octombrie 2007
1346 Vizualizari | 0 Comentarii
Maraton politic la moastele Sfintei Parascheva
• Si in acest an, in care sunt programate alegerile europarlamentare, dar si care precede alegerile locale, membrii Executivului, dar si liderii principalelor partide de opozitie si-au gasit de treaba in Iasi • Daca premierul Calin Popescu Tariceanu, alaturi de sapte ministri, si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, au confirmat prezenta la Iasi, pana ieri sefii administratiei locale nu primisera o confirmare a prezentei lui Traian Basescu • Primarul Gheorghe Nichita a anuntat inca de ieri ca la Iasi sunt asteptati Mircea Geoana - presedintele PSD, Ilie Sarbu si Liviu Dragnea

Ca in fiecare an, sefii partidelor politice defileaza prin Iasi de Sfanta Parascheva si se inghesuie sa participe la tot felul de evenimente de maxima rezonanta. Si in acest an, in care sunt programate alegerile europarlamentare, dar si care precede alegerile locale, membrii Executivului, dar si liderii principalelor partide de opozitie si-au gasit de treaba in Iasi, municipiu populat cu peste 1,4 milioane persoane, luand in calcul si pelerinii sositi din toate partile tarii. De altfel, in aceasta perioada municipiul Iasi este locul cel mai prielnic acumularii de capital politic. Daca premierul Calin Popescu Tariceanu, alaturi de sapte ministri, si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, au confirmat prezenta la Iasi, pana ieri sefii administratiei locale nu primisera o confirmare a prezentei lui Traian Basescu. Cel mai probabil, acesta va veni maine, chiar in ziua Sfintei Parascheva. Atat liderii Partidului National Liberal, cat si cei ai Partidului Democrat s-au angajat la cate un adevarat maraton politic, ce se va desfasura pe parcursul zilei de astazi si de maine. Astfel, astazi la ora 11.00 este programata lansarea candidatilor liberali pentru Parlamentul European. Evenimentul este gazduit de centrul Providenta din CUG, ce apartine Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Lansarea candidatilor va fi facuta in prezenta unor nume grele din PNL, precum Crin Antonescu, liderul grupului de liberali din Camera Deputatilor. Lista ministrilor asteptati astazi la Iasi este formata din Teodor Melescanu - ministrul Apararii Nationale, Varujan Vosganian - ministrul Economiei si Finantelor, Eugen Nicolaescu - ministrul Sanatatii, Adrian Iorgulescu - ministrul Culturii si Cultelor, Cristian David - ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian Adomnitei - ministrul Educatiei si Paul Pacuraru - ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Nume grele si la PD si PSD

Nici greii din PD si PSD nu vor ocoli municipiul Iasi in ziua Sfintei Parascheva. Un eveniment similar cu cel organizat de liberali au pregatit si democratii, astfel incat astazi, incepand cu ora 15.00, Consiliul Judetean de Coordonare al PD, forul de conducere al filialei judetene, va prezenta, in fata liderilor de la centru, candidatii din regiunea Moldovei pentru Parlamentul European. Democratii ieseni mizeaza ca astazi la Iasi sa-si faca aparitia Emil Boc, presedintele PD, dar si Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde, Cezar Preda, Cristian Radulescu, Ioan Oltean, Elena Udrea, Roberta Anastase sau Costica Canacheu. Nici primarul Gheorghe Nichita nu va fi lasat de unul singur, iar lideri ai PSD nu au intarziat sa-si confirme prezenta la Iasi. Astfel, Nichita a anuntat inca de ieri ca la Iasi sunt asteptati Mircea Geoana, presedintele PSD, Ilie Sarbu si Liviu Dragnea. Un invitat al primarului Nichita a fost insa victima unui eveniment mai putin fericit. "Primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon, a anuntat inca din urma cu o luna ca va veni la Iasi de Sfanta Parascheva. Si-a facut inca de atunci rezervare la hotel, dar din cauza cererii mari din aceasta perioada acesta a ramas fara camera rezervata", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita. Maine mai sunt asteptati la Iasi si sefii administratiei locale din Ilioupolis, oras din Grecia, care vor semna protocolul de infratire cu municipiul Iasi, si oficiali ai Ambasadei Italiene la Bucuresti.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1348 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020628 (s)

loading...