National

Marcel Ciolacu dorește restricții pentru nevaccinați. De asemenea acesta susține că președintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat

Publicat: 19 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Marcel Ciolacu dorește restricții pentru nevaccinați. De asemenea acesta susține că președintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat
Marcel Ciolacu a fost ales președintele Camerei Deputaților cu 207 voturi „pentru”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că susţine impunerea de restricţii persoanelor care nu doresc să se vaccineze anti-COVID.

„Care e primul la drept e care-l avem, dreptul la viaţă sau dreptul de a nu avea certificat verde? Eu am dreptul la viaţă. Nu vrei să te vaccinezi, atunci intri în nişte rigori impuse ca să nu mă îmbolnăveşti pe mine, fiindcă eu am un drept la viaţă. Fiindcă nu vrei să te vaccinezi, trebuie să intri în anumite restricţii”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seară.

Liderul social-democrat consideră că România nu a avut încredere în autorităţi în ceea ce priveşte vaccinarea din cauza ”dublei măsuri”, respectiv faptul că Guvernul a permis organizarea de festivaluri cu zeci de mii de oameni sau a unui congres cu cinci mii de participanţi, apoi a cerut oamenilor să ”stea în casă”.

Liderul PSD a catalogat drept ”o catastrofă” situaţia privind decesele înregistrate recent, din cauza COVID-19.

”Banii se găsesc în funcţie de priorităţile pe care ţi le alegi şi cred că sănătatea şi salvarea vieţii românilor sunt o prioritate. Economia, ştiţi, o mai dregi, mai amâni, mai intri în faliment, mai revii, intervine statul, îţi pierzi slujba astăzi, o regăseşti mâine. Dacă ţi-au pierdut viaţa, s-a încheiat”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

De asemenea liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că din cauza numărului record de infectări din România cu noul coronavirus, există riscul să se dezvolte o nouă mutație a SARS-COV-2. Social-democratul i-a dat și un nume.

„Eu vad ca in acest moment nu exista exemplele de urmat. Nu am avut capacitate ca oameni politici, toti pana la urma, sa scoatem exemplele corecte in aceasta perioada. Speram sa nu dam vreo tulpina noua acum in Europa”, a zis Ciolacu. Întrebat ce nume i-ar pune acestei tulpini „Tulpina Cîțu”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că președintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat din funcție. Este pentru prima oară când liderul social-democrat își exprimă această opțiune. În repetate rânduri, în ultimii doi ani, liderul PSD a spus că suspendarea șefului statului nu este oportună în acest context marcat de pandemie și criză economică.

„Părerea mea este că trebuie suspendat. Președintele. Nu am mai zis-o, dar nu ne-ar trebui totuși un Guvern?”, a declarat Ciolacu. El a adăugat: „Eu nu sunt un om care trăiesc în extreme. Eu de felul meu sunt un om mai liniștit și de obicei iau deciziile politice în interiorul partidului”.

 

 

 

Adauga un comentariu