National

Marcel Vela, scăpare în timpul unui interviu acordat de Ludovic Orban. Ce a făcut ministrul în timp ce premierul vorbea cu jurnaliştii

Publicat: 06 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ludovic Orban și ministrul de Interne, Marcel Vela, au reușit să iasă din nou în evidență după ce, în timpul unei discuții cu presa, premieri și-a dat masca jos pentru a vorbi jurnaliștii și a pasat-o mai departe.

Așa cum se poate vedea și în imagini, cu mănuşi pe mâini, şeful Guvernului şi-a luat masca de pe faţă şi i-a dat-o ministrului de Interne să i-o ţină, cât timp el a vorbit cu presa. Vela nu purta mănuși, însă i-a ținut masca premierului.

La finalul declaraţiilor de presă, premierul şi-a luat masca de protecţie de la ministrul Vela şi şi-a pus-o, din nou, pe faţă. Orban şi-a dat jos masca în stradă, i-a dat-o lui Vela să i-o ţină şi apoi şi-a pus-o la loc.

Contextul întâmplârii

Declarațiile de presă „fără mască” au fost făcute, miercuri, din Piața Victoriei, locul de unde un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

Potrivit unei informări a Guvernului, convoiul format din 20 de camioane se va deplasa din rondul din Piaţa Victoriei în direcţia DN1, pe Bulevardul Aviatorilor.

„Pe 6 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, a avut loc trecerea liberă a Prutului, a frontierei dintre România şi fosta Uniune Sovietică. O manifestaţie cunoscută drept simbolul legăturilor puternice de fraternitate. Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Am decis să alocam o sumă de 16,5 milioane RON pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente şi medicamente. Guvernul României donează către cetăţenii din Republica Moldova 500.000 de măşti, medicamente, combinezoane. Vom completa cantităţile dacă se va impunecompletarea”, a declarat premierul Orban.

Adauga un comentariu