News Flash:

Mari firme agricole din Iasi, pe cale de disparitie

16 Septembrie 2002
1247 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa reconstituirea dreptului de proprietate, conform prevederilor Legii 400/2002, sase dintre cele mai mari societati comerciale iesene cu profil agricol sunt in pericol de a fi dizolvate. Firmele care se afla in aceasta situatie delicata sunt: Cotnari SA, Bucium SA, Podgoria Copou SA, Vinifruct Copou SA, Agrofruct Plugari SA si Livezi Strunga SA. Conform declaratiilor lui Valeriu Lacatusu, reprezentantul in teritoriu al Agentiei Domeniilor Statului, a inceput deja activitatea de primire a cererilor si de identificare a terenurilor. "Ii sfatuim pe toti cei care sunt interesati sa reintre in posesia terenurilor detinute ca trebuie sa urmareasca circuitul terenului si sa stabileasca daca se incadreaza prezentei legi", a declarat Valeriu Lacatusu. Cei care detin astfel de terenuri si intentioneaza sa intre in posesia lor trebuie sa depuna o cerere la arhiva Prefecturii, in care vor solicita dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate, schita amplasamentului cu terenul detinut sau orice act sau informatie din care sa rezulte identificarea vechiului amplasament. De asemenea, ei vor trebui sa depuna cereri la primaria de pe raza carora se afla terenul, actele de stare civila (in cazul mostenitorilor, vor fi prezentate certificatele de mostenitor), precum si dovada proprietatii asupra terenului. Conform legii, vor face exceptie doar detinatorii de bazine piscicole naturale, serele amenajate si terenurile cultivate cu pepeni, pentru care reconstituirea dreptului de proprietate se va face pe alte amplasamente. Persoanele - cu ale caror terenuri au fost improprietariti alti cetateni care, la randul lor, le-au cedat spre folosinta fostelor intreprinderi agricole de stat (IAS) - vor fi despagubite cu acelasi teren, daca acesta este liber, sau vor primi aceeasi suprafata, dar in alta zona. O alta situatie este si cea a proprietarilor care au gajat terenurile respective pentru obtinerea de imprumuturi. Acestia nu vor mai beneficia de prevederile prezentei legi. La randul lor, terenurile parohiilor trecute in proprietatea statului, si care au fost atribuite Ministerului Invatamantului pentru loturi scolare, nu vor fi restituite. Doriana SAMATARU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4675 (s) | 22 queries | Mysql time :0.355745 (s)