Sport

Maria Sharapova este însărcinată. Iată prima poză cu burtica celebrei rusoaice – FOTO

Publicat: 20 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Maria Sharapova este însărcinată. Iată prima poză cu burtica celebrei rusoaice - FOTO
Maria Sharapova a anunțat că este însărcinată în ziua în care a împlinit 35 de ani

Fostul număr unu mondial din tenisul feminin a împlinit vârsta de 35 de ani pe data de 19 aprilie 2022. Odată cu acest moment, rusoaica a dorit să facă un anunţ important. Maria Sharapova este însărcinată cu primul ei copil.

Alături de mesaj, tenismena a publicat şi o fotografie cu burtica de gravidă. Fosta sportivă a primit în doar câteva ore peste 140.000 de like-uri și peste 3.000 de mesaje de felicitare.

Maria Sharapova este însărcinată pentru prima oară

Cunoscută rusoaica care a fost de cinci ori campioană de Grand Slam a decis să se retragă din sport în urmă cu doi ani. Nouă veste care a bucurat 4,2 milioane de urmăritori a fost împărtășit pe Instagram.

„Începuturi prețioase!!!!”, a scris ea alături de o fotografie în care apare pe o plajă și zâmbește.

„Mâncatul tortului aniversar pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea”, a mai adăugat fosta tenismena.

Reamintim faptul că în luna decembrie, Maria Sharapova și omul de afaceri britanic Alexander Gilkes, în vârstă de 42 de ani, au dezvăluit că s-au logodit.

Deși a concurat sub drapelul Rusiei în timpul carierei sale, și este singura rusoaică care a câștigat un Grand Slam în carieră, Sharapova a locuit în Statele Unite ale Americii de când a venit în țară, pe când era o tânără promisiune a tenisului.

CV Maria Sharapova

Nume: Maria Yuryevna Sharapova
Avere: 180 de milioane $
Vârsta: 34 de ani (născută pe 19 aprilie 1987)
Rezidență: Los Angeles, California, SUA
Stare civilă: necăsătorită (logodită cu Alexander Gilkes)
Surse de venit: câștiguri din tenis, publicitate, idei de afaceri, investiții
Câștig total din tenis: 38,777,962 $
Contracte de publicitate: Nike, Tiffany, Motorola, Tag Heuer, Land Rover și Porsche
Câștiguri din publicitate: 250 de milioane $

Maria Sharapova s-a retras din tenis în anul 2020

Maria Sharapova a spus stop carierei în tenis la începutul anului 2020, din cauza mai multor accidentări serioase. Fostul număr 1 mondial deţine 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în anul 2004, pe când avea vârsta de doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

„Cum lași în urmă singură viața pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiță, de jocul pe care îl iubești, unul care îți aducea lacrimi nevăzute și bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani? Sunt nouă în asta, așa că vă rog să mă iertați. La revedere, tenis”, a declarat Maria Sharapova pentru VanityFair.

Precizăm faptul că Maria Sharapova a început tenisul la doar 6 ani, când s-a mutat din Rusia în Statele Unite ale Americii, alături de tatăl ei. Mama să nu a avut posibilitatea să meargă în SUA timp de doi ani, din cauza problemelor avute cu viza. La acea vârstă, cea care i-a văzut potențialul a fost Marţina Navratilova, care i-a recomandat să se antreneze în State.

La vârsta de 14 ani a jucat pentru prima oară la Indian Wells. A câștigat Wimbledon în 2004, US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014, ultimul dintre acestea chiar într-o finală cu Simona Halep.

În total, Sharapova are în palmares 36 de turnee WTA în probă de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.

Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Fanii tenisului sunt în extaz după ce au aflat că Maria Sharapova este însărcinată. Celebra rusoaică va naște la începutul anului 2023.

Adauga un comentariu