Local

Maricel Popa a distrus organizația PSD Iași. Eșec după eșec girat de președintele filialei județene. Realitatea din spatele unui dezastru la alegerile locale 2020

Publicat: 29 sept. 2020
Maricel Popa cu mască
Maricel Popa a girat minimul istoric înregistrat de PSD la alegerile locale

Alegerile locale 2020 au adus o realitate cruntă la nivelul județului Iași. Filiala județeană a PSD Iași a înregistrat un minim istoric, rezultatele fiind de-a dreptul dezastruoase pentru pretențiile unui partid care a fost la putere. Toate acestea au fost girate de Maricel Popa, președintele în exercițiu al PSD Iași. Acesta a candidat pentru un nou mandat la șefia Consiliului Județean Iași și a folosit toate resursele partidului ca să-și asigure locul.

Din păcate pentru locuitorii județului Iași și chiar membrii PSD, Maricel Popa s-a folosit de fondurile partidului și chiar de cele ale Consiliului Județean pentru a-și consolida cultul personalității.

În urmă cu patru ani, Popa a ajuns președinte pe votul politic din rândul consilierilor județeni și beneficiind de trădările liberalilor de la acea vreme. Astfel, acesta s-a cocoțat pe postul de președinte a CJ Iași și a ajuns la butoane. În tot acest timp, și-a făcut un adevărat cult al personalității, s-a înconjurat de lingăi și s-a folosit de toate resursele partidului pentru a-și consolida puterea.

Resurse publice pentru campania lui Maricel Popa la alegerile locale 2020

Rezultatul s-a văzut la aceste alegeri locale 2020. Maricel Popa s-a concentrat doar pe propria persoană, a lăsat partidul deoparte și a încercat să se cațere pe votul politic. Toate fondurile de la PSD Iași au fost direcționate către Maricel Popa. Apoi, fondurile publice au ajuns la chemerul acestuia.

Maricel Popa a făcut un raport de activitate în preajma alegerilor din 27 septembrie 2020 din banii județului în care a încercat să-și impună imaginea personală în alegeri. De altfel, ar trebui ca instituțiile statului, Curtea de Conturi, etc, să verifice toate aceste aspecte, să vadă ce fonduri s-au cheltuit din bani publici în acestă campanie locală din resursele județului pentru candidatul Maricel Popa.

Se anunță o schimbare majoră la vârful PSD Iași. Reformă în organizația social democrată

Toate acestea duc însă spre o concluzie. Maricel Popa nu a ajutat partidul, ci lucrurile au fost tocmai invers. Candidații PSD Iași au căzut pe locul doi, lucru care a făcut ca scorul electoral să fie extrem de slab, iar filiala să devină a treia forță politică in județ. Dacă altă dată, PSD Iași defila, sub conducerea luI Maricel Popa, organizația se află în pragul unui adevărat dezastru. Pentru ca PSD să revină pe linia de plutire este nevoie de o reoranizare totală a partidului. Popa ar trebui să plece de îndată, alături de Camelia Gavrilă și Cristian Stanciu, cei care au dus partidul spre un dezastru total.

Practic, lupii tineri din filiala ieșeană, parlamentarii partidului, cei care au muncit în campanie, trebuie să preia partidul, să facă echipă și să readucă organizația pe linia de plutire.

În Iași este nevoie de o comuniune politică, cu trei formațiuni mari, PNL, USR- PLUS și PSD. Practic, este nevoie ca cele trei să fie în procente apropiate, să facă echipă pentru binele Iașului și nu numai.

Locuitorii județului nu mai au nevoie de scandal, ci de proiecte clare. Aleșii USR- PLUS continuă să facă scandal și să atace PNL, ceea ce arată că este nevoie de o forță ca PSD la acest nivel. Pentru ca toate acestea să se întâmple, PSD Iași are nevoie de o reformă, de o echipă tânără și capabilă să ducă filiala către un scor mult mai bun.

Popa, Gavrilă și Stanciu trebuie să se dea deoparte pentru că au demonstrat că nu sunt în stare să conducă partidul. Iar faptul că Maricel Popa a folosit toate resursele pentru imaginea personală este un semnal de alarmă mare pentru fiecare social democrat.





Comentarii
  • La plecare sa ii cânte fanfara de la fuga lui dragnea. Este de neînțeles cum oamenii politici și-au pierdut educația, bunul simt și au căpătat doar tupeu fata de semeni și apucături de sclavi in fata superiorilor pe linie politica.

  • La plecare sa ii cânte fanfara de la fuga lui dragnea. Este de neînțeles cum oamenii politici și-au pierdut educația, bunul simt și au căpătat doar tupeu fata de semeni și un comportament de sclavi in fata superiorilor pe linie politica.

  • Uraa am scapat de STOICA si BULEA doi lingai ai lui care se prostituau pentru acest jegos….luau lucrari de dirigintie cu forta la primarii aratind cartea de vizita de la POPA.

  • Buna ziua la toti stiti ce nu inteleg eu , inaite de vot de ce malolache ia facut atata reclama . pe cand popo a zis de malolache ca e un derbedeu??????????

  • Sa ii multumiti domnului presedinte Dragnea! Nu ati mai vazut nimic in fata ochilor decat sa salvati puscariasul si puscariasii! Serviti acum va rog! In loc sa va preocupe viata oamenilor, voi va intalneati noaptea ca hotii si nu aveati in fata ochilor decat ordonante si legi care sa il salveze peDragnea! Asta e rezultatul. Poftiti!

  • Iolanda dragă,PSD nu a mai fost votat de proprii sai membri de partid. Ai inteles acum? Noi ne-am saturat de toti gainarii care conduc PSD Iasi si vrem sa-l revigoram. Vom da afara tot si-l vom reforma din temelie. Atat. In decembrie, daca Ciolacu et. CO., vOR fi in stare sa ne dovedească ferm ca sunt de stânga și au in inima PSD’ul, vom iesi si noi la vot. Ai inteles? Deci, sa ne intelegem, la aceste alegeri, în semn de protest, peste 50 la sută din membrii psd nu au ieșit la vot. PUNCT.

  • MARICEL a sustinut toti lingaii si avizii de putere,iar cind el a avut nevoie ,nimeni nu la ajutat,deoarece nu i mai vrea nimeni pe acesti lingai sustinuti in functii de conducere in judet. poate PNL isi va da seama ,si o sa i schimbe. Au huzurit prea multi ani in aceste functii bine platite

  • MARICEL a sustinut toti lingaii si avizii de putere,iar cind el a avut nevoie ,nimeni nu la ajutat,deoarece nu i mai vrea nimeni pe acesti lingai sustinuti in functii de conducere in judet. poate PNL isi va da seama ,si o sa i schimbe. Au huzurit prea multi ani in aceste functii bine platite

  • Ba jigodie libidinoasă ( cu tine vorbesc Baghiule) nu ai vrea să-i faci un beliș pe furiș dlui consilier mun Laicu? Mă panaramă nu te bagă dl Laicu in seamă cel mult in mă-ta !

  • La Deleni l-au impus pe Coteanu pe care localnicii il dispretuiesc .Si uite asa votantii traditionali ai PSD au votat PNL.
    Normal ca acest trio canceros au distrus PSD-ul in Iasi.
    Cine si cum dau socoteala???????
    Marcel fara mama ,fara tata.
    Camelia teleghidata de interese antiromanesti.
    Cristi e baiatul lui tata sub acoperire.
    Pune-i oriunde in statia de tren fara un ban in buzunar si nici unul nu va mai iesi de sub pod.
    Atata valoare au.

Adauga un comentariu