Cancan

Mario Fresh, relație nouă la „Splash! Vedete la apă”? Cine este, de fapt, Chelsea

Publicat: 24 aug. 2021
Mario Fresh Splash
Artistul Mario Fresh pare destul de apropiat de Chelsea, în emisiunea Splash! Vedete la apă

Cunoscutul interpret ieșean Mario Fresh este unul dintre concurenții emisiunii „Splash! Vedete la apă”, difuzată la Antena 1. Fostul protejat al lui Alex Velea este unul dintre cei mai populari tineri artiști din România. În plus, acesta a mai participat în trecut și la emisiunea Exatlon, unde s-a descurcat onorabil. În prezent, Mario Fresh, în vârstă de 22 de ani, este împreună cu Alexia Eram, fiica Andreei Esca, chiar dacă unele voci afirmă că relația acestora scârție.

Mario Fresh a debutat artistic de timpuriu, obținând premiul întâi la Festivalul Cerbul de Aur Junior, precum și la Festivalul Mamaia Copiilor pe când avea doar 6 ani. În urmă cu zece ani, Mario Fresh și-a încercat norocul la Românii au talent, unde a ajuns chiar până în semifinala emisiunii. Succesul lui a început să crească după ce Alex Velea l-a luat sub aripa sa. În momentul de față, tânărul participă la emisiunea-concurs Splash! Vedete la apă, unde pare să facă o figură frumoasă.

Mario Fresh, participare surpriză la Splash! Vedete la apă

Dacă în urmă cu câteva săptămâni s-a speculat o despărţire între Mario Fresh şi Alexia Eram, acum apar și unele dovezi în acest sens. Mario participa în această perioadă la emisiunea Splash, iar toată lumea a observat o legătură foarte apropiată de o altă concurentă, Chelsea. Mario Fresh şi Chelsea sunt surpriza noului sezon Splash de la Antena 1! La antrenamente, toată lumea a observat că ar exista anumite sentimente neaşteptate între cele două vedete! Până în acest moment, nimeni nu a făcut nicio mărturisire despre o presupusă relaţie!

Atingeri neaşteptate în timpul filmărilor

În timpul antrenamentelor, se pare că Mario Fresh a fost motivaţia sportivei şi a reuşit să o ajute să îşi învingă teama de înălţime. Mai mult, antrenoarea lui Chelsea i-a strigat pe cei doi „porumbeilor”, semn ca deja ar exista ceva între ei.

Faptul că datorită lui am ajuns să îndur una din cele mai mari frici m-a legat de el. Ne-a legat o conexiune de amiciție. Înainte să îl cunosc pe Mario, nu aveam absolut nicio imagine cum ar putea să fie ca om. Mereu este diferență între aparență și esență. Mario chiar m-a motivat mult”, a povestit Chelsea.

Cine este Chelsea de la Splash!

Chelsea Grandabura este una dintre cei 12 concurenți ai emisiunii Splash! Vedete la apă. Aceștia sunt Giani Kiriță, Cătălin Cazacu, Mario Fresh, Otilia Bilionera, Alina Pușcaș, Margherita de la Clejani, Cristi Pulhac, Fachiru din Periș, pălărierul Radu Itu, Dj Harra și Natalia Duminică. Chelsea este jucătoare de polo, la CS Dinamo București. Concurenta de la Splash evoluează pe postul de inter stânga.

Chelsea Grandabura face parte chiar din naționala României, descurcându-se foarte bine în sportul pe care îl practică. Are 21 de ani și este din Chișinău. Sportivă a luat decizia de a-și părăsi țara natală și s-a mutat în România în urmă cu cinci ani. Dincolo de toate acestea, faptul că Mario Fresh participă la Splash și ar avea o relație cu Chelsea pare să confirme răcirea dintre el și fiica Andreei Esca. Oricum, timpul va confirma sau infirma acest lucru…

De asemenea, Mario Fresh se pare că le-a ascultat dorinţa fanilor săi şi s-a afişat mai des pe reţelele de socializare, dar nu alături de Alexia Eram.

Mai exact, o filmare apărută pe Tik Tok i-a pus pe internauţi pe jar. Artistul se află în club alături de câţiva prieteni, dar şi de o brunetă extrem de sexy. La un moment dat, tânăra începe să danseze, iar artistul o ia uşor în braţe.

Lino Golden a fost cel care a filmat momentul, dar în ceea ce îi priveşte pe cei doi nu s-au ascuns nicio secundă de cameră. Din contră, totul părea că nu mai există în jurul său, iar pe parcusul câtorva minute, tinerii au profitat de moment şi au dansat destul de apropiaţi.

După ce imaginile au ajuns în mediul online, Mario Fresh a avut şi prima reacţie. Artistul a publicat o fotografie cu un mesaj cu subînțeles pe pagina lui de Instagram.

„Educația nu mă lasă să le spun unora tot ce merită”, sunt cuvintele distribuite de artist.




Adauga un comentariu