News Flash:

Marius Onofras si-a facut cadou de nunta un gol de trei puncte

13 Iunie 2005
1685 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi a invins cu scorul de 1-0 pe Gloria Bistrita, in ultima etapa a Diviziei A de fotbal si a terminat acest campionat pe locul 9 •Aceasta performanta parea de necrezut la inceputul sezonului, cand dupa sapte etape Poli avea doar 2 puncte •Singurul gol al unui meci urat, urmarit de 5 mii spectatori, a fost marcat de Marius Onofras, care la sfarsitul saptamanii se va casatori •Inainte, in pauza si dupa meci, fanii ieseni au sarbatorit mentinerea echipei in prima divizie si implinirea a 60 de ani de la infiintarea gruparii din Copou •In minutul 70 al partidei, spectatorii au scandat la scena deschisa numele antrenorului Ionut Popa, implorat sa nu plece de la Iasi Caseta tehnica a partidei: Politehnica Iasi - Gloria Bistrita 1-0 (1-0) Marcator: Onofras ('30) Stadion: Emil Alexandrescu Vreme: frumoasa Spectatori: 5.000 Gazon: bun Formatii: Politehnica Iasi; Arcanu, Beceru, Onut, Adrian Ilie, Toma, Onofras ('63 Arhire), Mitruc, Gavatorta, Miclea ('70 Pacurar), Rednic, Bilba ('88 Tincu). Antrenor: Ionut Popa. Gloria Bistrita: Albut, Mindrean, Costin, Salagean ('67 Bucur), Paica, Drule, Peres, Nalati ('67 Szeckely), Frasinescu, Chibulcutean ('83 Cirstea), Somodean. Antrenor: Constantin Carstea. Jucatorul meciului: Marius Onofras Arbitri: Silviu Bogdan 6, Aurel Florescu - 7, Costin Florescu - 7. Cartonase galbene: Beceru, Onofras, Bilba / Mindrean, Drule Observatori: Mircea Cezar Ionescu si Dan Dragos Craciun. Sarbatoare in dealul Copoului. Echipa fanion a judetului, Politehnica Iasi, a sarbatorit nu doar mentinerea in prima divizie la capatul unui sezon incredibil, ci si implinirea a sase decenii de la infiintarea gruparii iesene. Totusi, din cauza concurentei cu meciurile de la televizor dintre Steaua si Poli Timisoara sau FC Arges si Dinamo Bucuresti, care aveau sa decida titlul de campioana, doar cinci mii de spectatori au urcat sambata Copoul. In afara unui spectacol pregatit de organizatori, iubitorii fotbalului care au renuntat sa se uite la ultimul episod al luptei dintre Steaua si Dinamo, pentru cucerirea titlului de campioana, nu prea au avut ce vedea. In fata unei echipe formate din jucatori de Divizia B, tineri, dar de perspectiva, fotbalistii de la Poli au facut o partida slaba, departe de asteptarile tuturor. Chiar si asa, jucatorii pregatiti de Ionut Popa au invins si au reusit sa se claseze pe locul noua, la finalul acestei editii de campionat, o pozitie la care nimeni nu visa dupa ce dupa in primele sapte etape iesenii aveau doar doua puncte in clasament. Prima repriza a fost una slaba, cu putine faze de poarta, dar in care gazdele au reusit sa inscrie golul victoriei, prin Marius Onofras, care astfel si-a facut un cadou inainte de nunta programata la sfarsitul acestei saptamani. Dupa trei ocazii, cat de cat periculoase, purtand semnatura jucatorilor Bilba, Mitruc si Miclea, Onofras a inscris unicul gol al partidei la capatul unei faze prelungite de atac. Mai intai a sutat Miclea, portarul Albut respingand in fata, de unde Bilba a reluat in bara, Onofras finalizand atacul dupa ce, din zece metri, a impins mingea cu capul, in plasa portii bistritene. Cea mai frumoasa faza a primelor 45 de minute s-a consumat in minutul 33, cand Toma a pasat bine la Daniel Rednic, iar acesta l-a angajat pe Miclea, ramas in postura de singur cu portarul, dar fostul jucator al Craiovei s-a incurcat in balon si a ratat ocazia desprinderii pe tabela de marcaj. Popa implorat sa ramana la Iasi Nici macar pauza si nici macar tipetele disperate ale antrenorului Ionut Popa nu au reusit sa-i trezeasca pe jucatori, care in repriza a doua au avut aceeasi prestatie ca in primele 45 de minute. Cei 22 de jucatori, plus cele 6 rezerve au asteptat cu sufletul la gura ultimul fluier al arbitrului Silviu Bogdan, la capatul unui sezon incarcat. Doar gazdele au mai incercat cate ceva, prin Bilba, Miclea, Beceru sau Rednic, dar scorul final avea sa fie cel stabilit, in minutul 30, de viitorul mire, Marius Onofras. Cel mai emotionant moment al partidei s-a consemnat insa in minutul 70, cand intreg stadionul a facut valuri, a incurajat echipa si, peste toate, cei cinci mii de spectatori au scandat in cor numele lui Ionut Popa, alaturi de cele ale lui Marius Stan si Gheorghe Nichita, artizanii mentinerii Politehnicii in prima divizie. Publicul iesean a incercat astfel sa-l implore pe Ionut Popa sa nu plece de la Iasi, tehnicianul nascut in Timisoara fiind, totusi, foarte aproape de un contract cu UTA Arad. In pofida unei evolutii de vacanta, fotbalistii din Copou au adunat in palmares inca un succes, care i-a cocotat pe locul 9 in clasamentul final al Diviziei A, astfel ca evolutia modesta din meciul cu Gloria Bistrita a trecut in plan secund. Focul de artificii din finalul meciului si turul de onoare facut de intreaga echipa au incununat un sezon fantastic pentru trupa din Copou, care a renascut, asemeni pasarii Phoenix, din propria cenusa, dupa sapte etape dezastruoase si a incheiat in forta aceste campionat. Declaratii la finalul partidei: Ionut Popa, antrenor Politehnica Iasi: "Nu am fost la fel de motivati ca in celelalte partide, mai ales ca noi ne-am indeplinit de mult obiectivul si am mai avut si doua saptamani de pauza. Oricum, am intalnit o echipa buna, desi foarte tanara. Le-am si spus jucatorilor ca-i penalizam daca nu castigau acest joc. Am tinut foarte mult sa incheiem aceasta editie de campionat cu o victorie si ma bucur ca am reusit sa o obtinem. Am terminat campionatul pe un loc nesperat, chiar si pentru mine. De-a lungul sezonului am avut si noroc, am avut si nereusite, dar important este ca am reusit sa ne clasam pe o pozitie de care putem fi mandri. Ii felicit pe spectatori, care ne-au incurajat din nou fantastic. Nu stiu cate echipe se pot lauda cu un public ca al nostru, care face valuri si care isi incurajeaza tot timpul jucatorii". Constantin Carstea, antrenor Gloria Bistrita: "Practic, pentru noi sezonul s-a incheiat dupa meciul cu FC Arges, cand jucatorii mei s-au descatusat. Dupa acest joc, cand ne-am salvat de la retrogradare, nu am mai fost motivati si asta s-a vazut in evolutiile noastre. Ne-am prezentat la Iasi in fata unei formatii bune, cu o echipa de tineri, marea lor majoritate promovand in Divizia B, cu Gloria II Bistrita. Meciul de astazi nu ne-a creat prea mari probleme si, daca nu era greseala lui Frasinescu, cred ca puteam pleca neinvinsi de la Iasi. Mi-au spus jucatorii ca a fost chiar offside la golul lui Onofras, dar nu mai conteaza acum. Recunosc ca sunt placut surprins de ceea ce am vazut aici, iar oficialitatile locale merita felicitari pentru ce au realizat la acest stadion si cu aceasta echipa". Fotbalistii au sarbatorit finalul sezonului Aseara, la un restaurant iesean, fotbalistii Politehnicii Iasi au sarbatorit incheierea unui sezon epuizant, din toate punctele de vedere. Sarbatoarea lui Miclea si compania a pus capat unui campionat in care formatia din dealul Copoului a trecut de la agonie la extaz. In prezenta primarului Gheorghe Nichita, a catorva oameni de afaceri locali, dar si a gazdelor Marius Stan, Sorin Boca si Neculai Ciulu, fotbalistii Politehnicii s-au distrat pana in noapte tarziu. Ca de fiecare data insa, de cand la conducerea echipei a venit Marius Stan, sarbatoarea a fost una decenta. Pe langa bucuria incheierii sezonului pe pozitia a noua in clasament, jucatorii lui Ionut Popa veniti la eveniment fara sotie, care este acasa la Arad, au mai avut si un alt motiv de bucurie. Astfel, in cursul diminetii de ieri, fotbalistii gruparii din Copou si-au incasat salariile si contractele la zi, urmand ca in aceste zile sa ridice de la club si prima pentru obiectiv. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1494 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043957 (s)