Local

Marius Ostaficiuc: „Guvernul PNL pedepsește populația sănătoasă în loc să combată focarele de infecție cu COVID”

Publicat: 01 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Marius Ostaficiuc Guvernul PNL pedepsește populația sănătoasă în loc să combată focarele de infecție cu COVID
Marius Ostaficiuc, preşedintele PSD Iaşi

Marius Ostaficiuc, preşedintele PSD Iaşi, consideră că Guvernul Orban pedepsește populația în loc să combată focarele de SARS-CoV-2. Acesta analizează toată situația actuală din România și punctează cele mai grave greșeli ale Executivului.

„Guvernul PNL pedepsește populația sănătoasă în loc să combată focarele de infecție cu COVID. În România sunt aproape 50.000 de cazuri de persoane infectate cu COVID, din care aproximativ 27.000 s-au vindecat și alți 4000 de asimptomatici au fost externați. Practic la acest moment, în toată țara sunt 20.000 de de cazuri active – persoane depistate pozitiv, în urma testării. Acestea sunt cifre oficiale raportate de Grupul de Comunicare Strategică.

Raportate la întreaga populație a țării, de 20.121.641 locuitori, cele 20.000 de cazuri active reprezintă 0,1%.

Restul de 99,9% din totalul românilor neafectați de virus suferă grav însă din cauza prostiei și incompetenței guvernului PNL care nu-și face treaba și nici măcar nu aplică riguros și eficient măsurile minim obligatorii în cazul epidemiilor. Anchetele epidemiologice nu sunt făcute până la capăt ca să rupă lanțurile de contaminare. Nu se iau măsurile necesare pentru a îngrădi, elimina și preveni focarele de infecție din spațiile asupra cărora are deplină responsabilitate – spitale, cămine de bătrâni, de copii, instituții publice; realitatea a demonstrat că aici au apărut cele mai virulente focare de infecție.

DSP-urile în loc că reacționeze imediat, așa cum se impune, ignoră apelurile oamenilor, refuză testările, tergiversează ori ascund realitatea.

Nu comunică corect, coerent și credibil.

După 5 luni de pandemie nu au pregătit corespunzător infrastructura medicală; e o continuă brambureală cu numărul paturilor ATI, cu autorizarea secțiile exterioare ale spitalelor COVID, cu detașarea forțată și nu voluntară a personalului medical. Guvernul refuză testarea în masă care ar da tabloul exact al contaminării la nivel național. Inutil încearcă Iohannis să dea vina pe PSD. Adevărul, valabil pentru orice om de bun simț, este că guvernul PNL a scăpat de sub control pandemia.

Guvernul lui Orban a ajuns să fie complet lipsit de credibilitate. Românii au ajuns să nu mai creadă nimic din ce face ori ce spune acest guvern iohanisto-penelist, după repetatele manifestări de incompetență, de aroganță și sfidare a legii, de rele practici, de aberații- inclusiv anticonstituționale, de manipulare, ori pur și simplu de prostie, în gestionarea crizei COVID.

S-a ajuns la situația alarmantă că 45% dintre români nu cred în existența virusului. Iar o treime nu crede în comunicatele guvernului. Este un lucru grav că guvernul Orban continuă să țintească populația sănătoasă prin abuzive măsuri antiCOVID, și nu acționează asupra lanțurilor de contaminare ori focarelor de infecții, așa cum ar fi normal, respectiv spitalele, căminele de bătrâni, instituțiile unde a existat/există grad mare de contaminare.

Nu este o soluție să impui restricții tuturor, oriunde și oricând. Inclusiv la plajă. Să interzici activitatea teraselor după ora 23:00. Să impui obligativitatea purtării măștii pe promenadă în timpul serii – între 18:00 și 23:00. Să te năpustești cu amenzi asupra oamenilor. Guvernul PNL se comportă ca într-o dictatură. Atmosfera în România acestor zile e de dictatură”, a declarat Marius Ostaficiuc.

Adauga un comentariu