News Flash:

Martea neagra pentru Vasile Simionas

21 Iulie 2004
716 Vizualizari | 0 Comentarii
•Tehnicianul iesean a primit o dubla lovitura in cursul zilei de ieri: Adrian Ilie s-a accidentat si va fi indisponibil mai mult de o luna, iar Bitica si Paraschiv vor reveni la Petrolul Ploiesti, club care nu mai este dispus sa-i lase pe cei doi fotbalisti in Dului •Simi mai vrea patru jucatori •Astazi urmeaza sa fie definitivat lotul cu care va fi abordat noul sezon

Ziua de ieri a fost una nefasta pentru antrenorul Politehnicii Iasi, Vasile Simionas. In timpul ultimului amical disputat in stagiul montan de la Harman, Adrian Ilie a suferit o fractura de clavicula si va fi indisponibil cel putin o luna de zile, ratand astfel debutul campionatului. Dar, poate cea mai grea lovitura pentru tehnicianul iesean a venit din partea clubului Petrolul Ploiesti, proprietarul jucatorilor Bitica si Paraschiv, echipa care nu mai este dispusa sa-i lase pe cei doi fotbalisti la formatia ieseana. Reamintim ca, in momentul in care au fost transferati la Iasi, ambii jucatori au venit sub forma de imprumut, urmand ca Poli sa plateasca in schimbul lor suma de treizeci de mii de dolari, in cazul unui transfer definitiv. Cum iesenii nu au dispus de aceasta suma la inceputul anului, atat Bitica, cat si Paraschiv vor reveni la clubul din Ploiesti. Presedintele executiv Marius Stan a declarat ca nu este surprins de decizia prahovenilor si ca sansele sa revina la Iasi cei doi jucatori sunt minime. "Din pacate s-a intamplat exact ceea ce eu am anticipat mai demult. Petrolul nu mai este dispus sa-i lase pe jucatori la noi, convinsi ca au nevoie de acestia si ca ar putea scoate o suma mai mare decat cea pe care am plati-o noi. Daca aveam banii si plateam datoria fata de ploiesteni in primele luni ale anului nu mai ajungeam in aceasta situatie penibila", a afirmat Stan.

Simionas este dezamagit

Antrenorul Vasile Simionas s-a declarat dezamagit de faptul ca a pierdut patru jucatori de baza in decurs de doar cateva zile. "In nici o saptamana am ramas fara Dorel Bernard, Adrian Ilie s-a accidentat si va lipsi o perioada lunga de timp, iar Bitica si Paraschiv vor reveni la Ploiesti. In aceste conditii, nu stiu ce sanse avem daca nu acoperim repede aceste posturi lasate libere. A fost totusi o adevarata lovitura pentru mine sa aflu ca raman fara doi jucatori acum, cu doar cateva zile inainte de startul campionatului", a declarat Simi. In ceea ce priveste jucatorii pe care si-i mai doreste in acest moment, Simionas nu pare dispus sa faca concesii. "Mai avem nevoie de un fundas stanga, pentru ca Sandru nu m-a convins, de un mijlocas la acoperire, de inca un jucator de linie mediana si de un atacant", a conchis antrenorul Politehnicii. Interesant este faptul ca tehnicianul Politehnicii declara si la inceputul pregatirilor ca mai are nevoie de patru - cinci jucatori. In conditiile in care au mai ramas doar noua zile pana la meciul cu Rapid, este greu de crezut ca iesenii mai pot transfera vreun fotbalist, si cu atat mai putin unul de valoare. Pana maine Simionas va decide lotul cu care Poli va aborda noul sezon. Totusi, e greu de crezut ca formatia din Copou va putea renunta la foarte multi jucatori, din moment ce lotul pe care Simionas il are la dispozitie numara in prezent 24 de jucatori, printre care juniorul Palimariu. Cei mai in pericol de a parasi gruparea ieseana sunt Rata de la Dinamo, Stoica de la Dacia Mioveni si Beceru de la Laminorul Roman.

O ultima victorie la Harman

In ultimul joc disputat in stagiul montan de la Harman, Poli Iasi a trecut lejer, cu scorul de 5-1 (2-1), de formatia Precizia Sacele. Golurile iesenilor au fost marcate de Tinel Petre, Pacurar, autor al unei duble, Miclea si Cernea, care a inscris in proprie poarta. De partea cealalta, golul de onoare al dambovitenilor a fost reusit in repriza secunda de Ionescu. Simionas a inceput jocul cu Cimentul Fieni in urmatoarea formula tactica: Arcanu, Toma, Tinel Petre, Ilie, Ionescu, Sandru, Cristea, Paraschiv, Onofras, Bitica, Balba. Pe parcursul jocului, antrenorul iesean a rulat tot lotul avut la dispozitie, cu exceptia juniorului Palimariu. "Baietii s-au miscat bine si in acest joc amical, dovada ca am reusit sa inscriem 14 goluri in doar trei partide fara sa primim decat unul singur", a declarat Vasile Simionas. Ultima repetitie cu public pentru jucatorii ieseni, inaintea startului campionatului, va fi sambata, 24 iulie, de la ora 18.00, pe Stadionul "Emil Alexandrescu", impotriva formatiei FCM Bacau.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020693 (s)

loading...