WoW!

Mască de ten pentru față uscată. Care e cea mai bună

Publicat: 20 sept. 2021
bol cu masca de fata pentru ten uscat uscata
Tenul se usucă din cauza condițiilor meteo, dar și pentru că este influențată de alimentație, lipsa hidratării și stresul zilnic

Condiţiile meteo, stresul, alimentaţia şi nu numai duc la apariţia unor probleme cu tenul. Hidratarea îşi spune cuvântul. Dacă nu bei apă suficientă, în primul rând vei simţi pielea mai uscată şi chiar se va coji. Tocmai de aceea este bine să apelezi la o mască de ten pentru față uscată.

Nu se face greu şi chiar are efecte benefice. Bineînţeles, poţi utiliza şi creme din comerţ, dar acestea costă mult mai mult şi conţin şi substanţe care nu sunt tocmai benefice pentru organism. Iar dacă nu foloseşti nici măşti, nici creme, rişti să agravezi problema şi să stimulezi apariţia ridurilor mai repede. Mai jos găseşti câteva tipuri de mască de faţă pentru ten uscat eficiente. Iată-le!

Mască de castraveţi

Ingrediente: 1 castravete; 1 albuş (ideal este să fie de la un ou proaspăt, de ţară).
Mod de preparare: Spală castravetele şi dă-l pe răzătoarea mică. O să obţii cam 2 linguri de castravete ras. Amestecă ce ai obţinut cu albuşul, bătut spumă în prealabil. Omogenizează şi acoperă-ţi fața cu această pastă. După circa un sfert de oră, spală-te cu apă călduţă.

Mască de fulgi de ovăz

Ingrediente: 1 lingură de ulei de măsline, 1 lingură de fulgi de ovăz, 1 lingură de miere, 1 măr verde, acru; 2 linguri de kefir; zeamă de la o lămâie.
Mod de preparare: Spală mărul şi dă-l pe răzătoare, cu tot cu coajă. Coaja separ-o de pulpă. Amestecă coaja cu uleiul de măsline şi cu fulgii de ovăz. Da şi pulpa mărului pe razătoare, apoi amestec-o cu mierea. În alt bol amesteca kefirul cu sucul de lămâie. Începe să aplici masca pe ten folosind o pensulă de make-up. Mai întâi aplică stratul de ulei de măsline cu fulgi de ovăz. Apoi urmează mierea amestecată cu pulpa mărului, iar la final sucul de lămâie mixat cu kefirul. Lasă masca să acţioneze maxim 15 minute. La final clăteşte-te cu apă călduţă. Această mască poate fi aplicată şi pe zona decolteului.

Știi că uleiul de măsline este excelent și pentru a-ți hidrata părul?

Mască cu zeamă de lămâie

Ingrediente: 1 lingură de miere de albine, 1 albuş de ou, 1 lingură de suc de lămâie, 1 lingură de lapte.
Mod de preparare: Amestecă toate ingredientele, după care aplică pe față. Sucul de lămâie curăță tenul, iar laptele şi mierea hidratează şi vindecă micile cicatrici superficiale. După un sfert de oră clăteşte-te cu apă călduţă.

Mască de cacao şi fulgi de ovăz

Ingrediente: 2 linguri de smântână, 1/4 miere de albine, 1/3 măsuri de pudră de cacao, 3 linguri de fulgi de ovăz.
Mod de preparare: Amestecă toate ingredientele foarte bine, după care aplică masca pe față. Lasă să acţioneze în jur de 20 de minute. Ideal este să te întinzi pe pat, pentru ca masca să pătrundă bine în pori.

Miere de albine – Beneficii pentru frumuseţe

Uite de ce este bine să utilizezi mierea de albine pentru a-ţi face o mască de ten:

  • conţine în jur de 300 de ingrediente necesare pentru a hidrata pielea, dar şi pentru a elimina excesul de sebum;
  • conţine minerale (potasiu, calciu, fier, zinc) şi vitamina B;
  • e o sursă bogată de antioxidanţi;
  • are proprietăţi antibacteriene;
  • enzimele din mierea de albine ajută la menţinerea strălucirii tenului;
  • combate acneea;
  • are efecte antiinflamatorii;
  • calmează erupţiile şi eczemele.




Adauga un comentariu