News Flash:

Masina de serviciu a sefului Politiei TF a intrat sub un camion

1 Noiembrie 2000
711 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mort "zburator" •Partea din fata a Vento-ului a fost facuta arsice •Din camion a sarit un sicriu cu un mort

Ieri dupa-amiaza, in jurul orelor 16.30, masina de serviciu a sefului Politiei TF Iasi, colonel Mihai Hitruc, a fost implicata intr-un grav accident de circulatie. Autoturismul Volkswagen Vento, albastru, inmatriculat cu numarul IS-81-PTF, a intrat in plina viteza sub un camion ce stationa. In impact, partea din fata a autoturismului a fost distrusa. Soferul, al carui nume este tinut secret de Politia TF, a scapat doar cu capul spart. Martorii au declarat ca, dupa accident, conducatorul auto s-a laudat ca este nepotul colonelului Hitruc. In zece minute, autoturismul a fost luat de la locul accidentului si dus la garajul Ministerului de Interne, la Autogara. Martorii ne-au mai povestit ca, in momentul impactului dintre Vento si camionul MAN inmatriculat cu numarul SV-02-KNJ, un sicriu aflat in acesta din urma a zburat, pur si simplu, pe usile din spate. In cosciug era un mort. "Masina de Politie a venit cu viteza dinspre Podul de Piatra. In dreptul trecerii de pietoni nu a incetinit si soferul a fost surprins de aparitia unui pieton. Pentru a-l evita, a tras de volan spre dreapta si a franat puternic. A lasat o urma lunga de frana. A intrat foarte mult pe dreapta si a izbit in plin, in partea din fata, camionul MAN parcat. Soferul a coborat dupa cateva secunde naucit. In masina mai era si o femeie. Au stat la locul accidentului cam un sfert de ora, dupa care au plecat", ne-a declarat Florin Vizitiu, martor al accidentului. Dupa jumatate de ora de la producerea accidentului, cateva persoane inlaturau si ultimele urme ale acestuia. Un barbat a maturat resturile partii din fata a autoturismului. Subofiterii de serviciu de la sediul Politiei TF au refuzat sa ofere numele soferului. Ne-au spus, insa, ca evenimentul rutier a fost deja raportat esaloanelor superioare.
Iulian MOFTEESCU
Gigi COJOCARU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1243 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014088 (s)