News Flash:

Masini avariate din cauza unui sofer beat

1 Decembrie 2008
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Beat crita, fara permis si la volanul unui autoturism cu numere expirate, aceasta este isprava unui tanar de 23 de ani care a distrus mai multe masini aflate intr-o parcare. Desi abia se tinea pe picioare, iar permis de conducere nu avea, tanarul nu a ezitat nici o clipa si s-a urcat la volanul unui Renault Megane, ale carui numere erau expirate inca de anul trecut. Fara acceptul tatalui, Ioan Balan a luat autoturismul din parcare si a pornit intr-o cursa nebuna pe strazile orasului. Din cauza aburilor alcoolului care i-au intunecat mintile si a lipsei de experienta, tanarul a intrat in plin in mai multe autoturisme ce erau parcate pe strada Egalitatii. In urma impactului, tanarul teribilist a facut praf mai multe autoturisme. "Un tanar s-a urcat la volanul unui autoturism fara a poseda permis de conducere si avand o imbibatie alcoolica de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat. In momentul conducerii, din cauza lipsei de experienta, tanarul a intrat in coliziune cu mai multe autoturisme ce erau parcate pe strada Egalitatii, provocand avarierea acestora, valoarea pagubelor produse urmand a se stabili ulterior. In cauza a fost intocmit dosar penal", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. Tot in urma cu o zi, doua autoturisme au fost puternic avariate in urma unui accident de circulatie. Valentin Constantin, de 35 ani, din Iasi, se afla la volanul unui autoturism Dacia si circula pe strada Al. O. Teodoreanu. Din cauza consumului excesiv de alcool, barbatul a pierdut controlul volanului si a intrat in plin in doua autoturisme Dacia Logan si VW, parcate pe aceeasi strada. Potrivit oamenilor legii, barbatul nu poseda permis de conducere si avea o alcoolemie de 1,33 mg/l in aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital in vederea recoltarii probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2812 (s) | 24 queries | Mysql time :0.169488 (s)