International

Măsuri dure în Franța, în contextul pandemiei! Interdicția de circulație nocturnă va fi extinsă

Publicat: 22 oct. 2020

Interdicţia de circulaţie nocturnă în vigoare în principalele oraşe franceze va fi extinsă sâmbătă în mare parte a ţării şi va viza 46 de milioane de locuitori, adică doi francezi din trei, pentru a lupta contra celui de-al doilea val de coronavirus, a anunţat joi premierul Jean Castex, citat de AFP, potrivit news.ro.

„Săptămânile care urmează vor fi dure”, a spus şeful guvernului, anunţând extinderea interdicţiei de circulaţie care va fi valabilă între orele 21.00 şi 6.00.

În Franţa au fost înregistraţi mai mult de 34.000 de morţi din cauza Covid-19. Peste 26.000 de noi cazuri au fost recenzate în 24 de ore. În prezent, 2.239 pacienţi sunt la reanimare sau la terapie intensivă.

Autorităţile franceze efectuează 1,6 milioane de teste pe săptămână.

Izolare totală în Irlanda, parţial în Cehia, interdicţie nocturnă locală în Italia, situaţie „foarte gravă” în Germania cu un record de contaminări: Europa se află în plin val doi al pandemiei de Covid-19.

Continentul a depăşit joi 8 milioane de cazuri şi 256.000 de morţi, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP.

Măsuri dure și în Grecia: Atena va fi închisă pe timpul nopții

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat noi măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, având în vedere creșterea numărului de cazuri din ultimele zile, relatează ekathimerini.com.

Atena va impune ora de stingere la 00:30, iar între această oră și ora 5 a.m. va fi interzisă circulația în capitala greacă și în alte regiuni în care nivelul de risc este crescut. De asemenea, folosirea măștilor va fi obligatorie în spațiile publice, deschise sau închise, a declarat Mitsotakis într-un discurs televizat.

Noile măsuri anunțate vor intra în vigoare de sâmbătă.

Autoritățile sanitare au anunțat 882 de noi cazuri de coronavirus, joi, și 15 decese din cauza Covid-19.





Adauga un comentariu