Local

Măsuri uluitoare pentru transportul în comun din Iași. Se poate lăsa cu amenzi drastice după adoptarea hotărârii

Publicat: 12 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Măsuri uluitoare pentru transportul în comun din Iași. Se poate lăsa cu amenzi drastice după adoptarea hotărârii

Șefii administrației ieșene taie în carne vie. Un proiect de hotărâre vizează modificarea contractului de delegare a serviciului de transport public. Totul ține de o serie de schimbări care vor viza compania care face transportul public în municipiul Iași

Municipalitatea ieșeană a emis un regulament legat de delegarea serviciului de transport public către SC Compania de Transport Public (CTP) Iași SA. Pentru că CTP se ocupă de ceea ce înseamnă transportul public, autoritatea locală a pus la punct un astfel de regulament care urmărește însă atât vatmanii, cât și șoferii companiei. Aceștia au ajuns să riște amenzi drastice dacă nu respectă regulamentul apărut în urma proiectului de hotărâre adoptat de plenul Consiliului Local. După ce aleșii locali au adoptat proiectul legat de delegarea serviciului către CTP, Executivul a decis să suplimenteze hotărârea.

În aceste condiții, s-a decis adoptarea unei noi hotărâri legate de modificarea unui articol al celei inițiale. De exemplu, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 700 lei lei vatmanul sau șoferul care nu își afișează în salonul mijlocului de transport numele. De asemenea, se poate aplica o amendă de la 100 lei la 150 lei pentru vatmanul sau șoferul care nu staționează corect mijlocul de transport în comun.

Amenzi pentru șoferii CTP

Se pot aplica amenzi de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru cei care conduc autobuzele CTP sau pentru vatmanii care conduc tramvaiele dacă se abat de la mai multe decizii. De exmeplu, aceștia riscă amenzi dacă nu opresc în stațiile de îmbarcare/ debarcare călători destinate transportului public local. Aceștia riscă amendă dacă refuză să elibereze titlurile de călătorie. Amenzi se pot da și pentru nerespectarea condițiilor de salubrizare a mijlocului de transport și a protejării mediului. În cazul în care mijlocul de transport nu are inscripționată denumirea operatorului de transport deținător, amenda se va îndrepta direct către CTP.

Poate fi aplicată și o amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei pentru nerespectarea configurației traseului și programului de transport prevăzută în secvența de transport. În acest caz, amenda va fi dată șoferului sau vatmanului. De asemenea, CTP riscă aceeași amendă dacă va utiliza alte mijloace de transport persoane decât cele deținute. Măsurile respective vor intra în vigoare după ce vor fi adoptate în plenul ședinței Consiliului Local al municipiului Iași.

Regulamentul adoptat inițial a intrat în vigoare cu 36 de puncte, dar și cu alte câteva zeci de hotărâri.

„Ca urmare a contractului de credit încheiat în data de 20.02.2007 între municipiul Iași și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de finanțator, municipiul Iași a demarat implementarea proiectului pentru infrastructura urbană. Consultanții agreați de către finanțator – Getinsa SA Spania și respectiv Equipo de Tecnicos en Transporte y Territorio SA Spania – au identificat drept soluție de organizare a transportului public înființarea unei societăți cu capital integral de stat căruia să îi fie delegată direct gestiunea acestui serviciu pe întrega arie a Zonei Metropolitane”, se arată în proiectul de hotărâre.

Adauga un comentariu