News Flash:

Maternitatea groazei se redeschide

20 Septembrie 2010
710 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul general Sorin Oprescu a anuntat ca lucrarile de renovare au fost terminate, iar unitatea sanitara se redeschide astazi. "Ne-am încadrat în timpul promis. De maine, toate lucrurile intra în normal. S-au terminat reparatiile la corpul unde s-a întamplat tragedia", a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax. El a spus ca s-au montat detectoare de fum si supraveghere video doar la Sectia terapie intensiva prematuri, care a fost renovata, pentru ca în restul saloanelor nu a fost nevoie, fiind asezate în asa fel încat, prin prezenta bolnavilor, exista supraveghere permanenta. Profesorul Bogdan Marinescu, fost manager al Maternitatii Giulesti, a declarat ca Maternitatii Giulesti i-au fost donate doua incubatoare si ca vor mai fi primite, prin donatie, doua ventilatoare, echipamente ce vor fi completate cu cel aduse de primarie. Marinescu a precizat ca, în prezent, spitalul va face fata cazurilor care vor aparea, însa nu va putea primi paciente din toata tara. Primarul Sorin Oprescu a adaugat ca la maternitate sunt, în total, 38 de asistente, cate doua pe tura, edilul apreciind ca acest numar este suficient. Acesta a aratat ca si în cele 15 spitale ale municipalitatii bucurestene vor începe lucrarile de montare de detectoare de fum si a aparatelor de supraveghere video. Maternitatea Giulesti a fost închisa în urma incendiului care a izbucnit pe 16 august, la Sectia de terapie intensiva prematuri. In urma acestei tragedii, sase bebelusi au murit, iar cinci au supravietuit, fiind transportati pentru tratament la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Doi dintre bebelusi au fost externati saptamana trecuta.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3887 (s) | 25 queries | Mysql time :0.274689 (s)