News Flash:

Matrapazlacurile directorului de la Iasicon SA

26 Iulie 2004
1255 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cotidianul ZIUA de Iasi continua seria dezvaluirilor de la constructia noului Spital de Urgente •Sute de milioane lei ingropati in organizarea de santier, bani care nu se regasesc nici intr-o situatie de lucrari •Beneficiarul lucrarii, DSP, nu a verificat in teritoriu daca organizarea de santier a fost intr-adevar executata •DSP a platit peste un miliard lei pentru nimic

Chiar daca autoritatile de control ale statului intarzie sa intervina pentru a stopa jaful de la constructia noului Spital de Urgente, cotidianul ZIUA de Iasi continua seria dezvaluirilor privind furturile savarsite de SC Iasicon SA, firma care executa lucrarile de constructii la unitatea medicala mentionata. In urma analizarii documentelor de executie (situatii de lucrari) intocmite de subordonatii directorului Titel Sinescu, de la societatea comerciala Iasicon SA, in perioada ianuarie - aprilie 2003 se observa ca toata organizarea de santier incasata de firma de constructii nu este justificata in nici o situatie de lucrari. Conducerea Directiei de Sanatate Publica (DSP), beneficiarul lucrarii, a platit contravaloarea organizarii de santier fara sa verifice pe teren daca aceasta a fost intr-adevar executata. Numai pentru organizarea de santier si notele de comanda suplimentare pentru anul 2003, conducerea DSP a platit firmei Iasicon SA suma de 419,3 milioane lei, iar pentru aceleasi lucrari, in perioada ianuarie - aprilie 2004, SC Iasicon SA a incasat 520,7 milioane lei. Mai mult, tot pentru anul 2003, firma de constructii a incasat alte 197,3 milioane lei pentru situatii de lucrari executate pe timp friguros. Pentru perioada ianuarie - aprilie 2004, conducerea DSP a achitat inca 130,3 milioane lei tot pentru situatii de lucrari executate pe timp friguros. Practic, aceste lucrari au reprezentat montarea de folii PVC la ferestre, incalzirea spatiilor, montare de usi provizorii etc. Cum poate justifica legal directorul general al SC Iasicon SA, Titel Sinescu, incasarea a sute de milioane lei pentru lucrari executate pe timp friguros, din moment ce a incasat alte sute de milioane lei pentru organizarea de santier, este o intrebare la care trebuie sa raspunda cei insarcinati cu verificarea destinatiei fondurilor bugetare. Practic, conducerea DSP a aruncat sute de milioane lei in conturile bancare ale firmei de constructii fara sa ceara macar o explicatie. In momentul in care beneficiarul a inventariat organizarea de santier aferenta anului 2003, de exemplu, trebuia sa depisteze toate categoriile de lucrari aferente. Acest lucru se putea face prin analiza situatiilor de lucrari emise de SC Iasicon SA si s-ar fi constatat ca acestea sunt inexistente. Conducerea DSP a platit sute de milioane lei pentru nimic. Cum poate refolosi beneficiarul o parte din organizarea de santier platita catre SC Iasicon SA la alte lucrari pe care le are in derulare sau le va executa, este alta intrebare la care nimeni din DSP nu s-a gandit macar sa incerce sa se justifice. Tinand seama de faptul ca organizarea de santier reprezinta lucrari provizorii de constructii montaj (baraci, soproane etc.), cum va putea dovedi SC Iasicon SA ca prin sumele incasate de la DSP le-a vandut beneficiarului, atata timp cat asemenea constructii sunt provizorii? In contabilitate, organizarea de santier trebuie inregistrata separat fata de celelalte lucrari executate. Deoarece nu s-a evidentiat si nici nu a fost emisa clar o situatie de lucrari privind organizarea de santier, DSP a fost nevoita sa plateasca o amortizare ce nu reflecta realitatea la lucrarile executate si receptionate conform legii. Firma Iasicon SA a achizitionat materialele pentru organizarea de santier de la SC Cya Com SRL din Iasi, firma capusa a lui Titel Sinescu, directorul general al SC Iasicon SA. In numerele viitoare, cotidianul ZIUA de Iasi va continua dezvaluirile privind modul in care au fost cheltuiti banii alocati pentru constructia noului Spital de Urgente.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1269 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015598 (s)