News Flash:

Meciul anului pentru popicarii de la CFR Olimpia

19 Februarie 2006
1265 Vizualizari | 0 Comentarii
•CFR Olimpia Iasi - ICMRS Galati, in Divizia Nationala de popice •Meciul se va disputa la arena de popice CFR, astazi, cu incepere de la ora 11.00

Divizia Nationala de popice programeaza astazi un razboi de traditie intre echipele CFR Olimpia Iasi si ICMRS Galati. Partida se va disputa la arena de popice CFR, astazi, cu incepere de la ora 11.00. De altfel, acest joc este marele derby al rundei cu numarul 13, oaspetii fiind liderii de moment ai clasamentului. "Avem mari sanse sa castigam acest meci si nici nu ma gandesc la alt rezultat decat unul favorabil noua. Tot timpul, disputele dintre noi si popicarii galateni sunt duse pana la nivelul orgoliilor personale si foarte echilibrate. Cu ajutorul publicului iesean, sa speram insa ca vom invinge si vom face un pas mare spre podiumul clasamentului, de care ne desparte doar un punct", a declarat Dumitru Penciuc. Lotul de baza al echipei iesene este alcatuit, in prezent, din sapte sportivi. Este vorba despre popicarii Dumitru Penciuc, Costica Ciurdea, Ion Bisoc, Iulian Cucu, Marius Manea, Ioan Dascalescu, Dumitru Penciuc junior, cei mai in forma sase dintre acestia alcatuind formatia de baza pentru jocul derby de sambata. Pentru aceasta partida, CFR Olimpia Iasi, una dintre fruntasele Diviziei Nationale masculine, a reusit un transfer benefic in perspectiva realizarii obiectivului din acest sezon, participarea intr-o cupa europeana. Astfel, lansatorul de 32 de ani Marius Manea, fostul jucator al echipei Mefin Sinaia, grupare retrasa din campionat, s-a transferat la Iasi si va evolua in continuare pentru echipa feroviara. "Manea este un nume de referinta in popicele din Romania, de o valoare apropiata cu cel mai bun jucator al nostru, Costica Ciurdea", a mai declarat Dumitru Penciuc, antrenor-jucator la CFR Olimpia Iasi. Pana la indeplinirea obiectivului, conducerea clubului feroviar incearca modernizarea arenei de popice din cartierul Alexandru cel Bun. Instalatiile s-au uzat moral si fizic si, din aceasta cauza, presedintele clubului, Radu Pipa, a demarat discutii cu sportivul de origine romana George Bart, din Passau, Germania, care a promis ca va intermedia achizitia echipamentelor la cele mai mici preturi. Chiar si asa insa, cu toate taxele vamale si de transport, costul se ridica la aproximativ 3 mii Euro. "Sa speram ca vom gasi sponsorii necesari pentru acest lucru, iar ajutorul Consiliului Local ne-ar fi de mare folos", a declarat directorul clubului CFR Iasi, Radu Pipa.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026461 (s)